Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Dan Șucu le spunea securiștilor ce măsuri să ia împotriva celor denunțați În 2015, CNSAS a confirmat faptul că omul de afaceri Dan Șucu, patronul clubului de fotbal Rapid București, patron al Mobexpert și președinte al Confederației Patronale Concordia, a fost racolat de Securitatea comunistă pentru a colecta și furniza informații despre turiștii străini și despre ghizii ONT. Cu toate acestea, CNSAS nu i-a atribuit lui Șucu calitatea de colaborator sau de lucrător al Securității, ca poliție politică.
Există, însă, o opinie separată la această decizie CNSAS, semnată de trei membri ai Colegiului, prin care se arată că, prin activitatea desfășurată, Dan Șucu a fost colaborator al poliției regimului comunist. În sprijinul acestor afirmații, stau mai multe note informative transmise de Dan Șucu, sub numele de cod „Mircea Crișan”, în care toarnă un ghid de sex feminin că întreține relații intime cu diverși alți ghizi, îl pârăște pe un coleg că, deși este însurat a doua oară, are prietene în mai toate orașele prin care trece, iar despre un alt ghid afirmă că are o slăbiciune pentru fete „nu neapărat frumoase”. Dar lucrurile nu s-au rezumat doar la aceste turnătorii, Dan Șucu depunând muncă informativă de contraspionaj, infiltrându-se în familia atașatului militar american de la acel moment, pentru a afla ce părere politică are despre protestul muncitorilor de la Brașov, din noiembrie 1987.
Publicația „Gazeta Sporturilor” a dezvăluit, recent, date din dosarul de la Securitate al omului de afaceri Dan Șucu, patronul cluburilor de fotbal Rapid București și Genoa, dar, totodatră, și patron al lanțului Mobexpert și președinte al Confederației Patronale „Concordia”. Este vorba despre fondul de rețea R303384, aflat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cuprinzând două volume și 68 de file, întocmit în perioada comunistă, între iunie 1984 și noiembrie 1989. „Jurnalul” a intrat în posesia Adeverinței eliberate de către CNSAS, sub numărul 5986 din 15 decembrie 2015, în ceea ce îl privește pe același om de afaceri Dan Viorel Șucu, verificat, la momentul respectiv, în calitatea sa de vicepreședinte al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și de membru fondator al Asociației Clubul Sportiv „Tenis Club” Herăstrău.
În acest document, se precizează că Dan Viorel Șucu este titularul dosarului fond de rețea nr. R303384, fiind recrutat pentru încadrarea informativă a turiștilor străini care efectuau excursii în România, prin ONT Carpați, a reprezentanților firmelor turistice și a ziariștilor invitați de Ministerul Turismului, precum și a cetățenilor români care întrețineau relații neoficiale cu aceștia. Conform sursei citate, la data de 16 august 1984, Dan Șucu a semnat un Angajament cu Securitatea, purtând numele conspirativ „Mircea Crișan”.
Într-un raport din data de 20 august 1987, dar și printr-o chitanță eliberată la data de 1 septembrie 1987, se arată că Dan Șucu a fost recompensat de către organele de Securitate cu suma de 300 de lei. Cu toate acestea, adeverința, semnată de prof. univ.
dr. Dragoș Petrescu, în calitate de președinte al CNSAS, concluzionează că elementele din dosar „nu se înscriu în prevederile OUG nr. 24/2008”, „astfel că domnului Șucu Dan Viorel (…) nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securității, în sensul legii”.
La această notă de constatare, însă, la momentul respectiv, dr. Florin Abraham (membru al Colegiului CNSAS), Lector. Dr.
Florian Bichir (membru al Colegiului CNSAS) și prof. dr. Corneliu Turianu (Secretar al Colegiului CNSAS) au formulat, în scris, o opinie separată, în care concluzionează contrariul.
Anume, ei consideră că „materialele documentare aflate în arhiva CNSAS dovedesc îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în articolul 2 litera «b» din OUG nr.