Tudose susține că atacurile politice asupra justiției nu sunt un fenomen nou, însă afirmă că discurs ul public din ultimul an a atins „cote fără precedent”. În interviul acordat Luju.
ro, fosta judecătoare critică discursul politic referitor la veniturile și pensiile magistraților, susținând că tema a fost transformată într-un instrument electoral. „Nu este prima dată și, din păcate, nu va fi nici ultima, când politicienii, în contextul degradării permanente a imaginii clasei politice și a încrederii publice în aceasta, încearcă să își salveze capitalul electoral și propria imagine, folosind justiția”, afirmă Tudose. Ea susține că, în ultimul an, atacurile asupra sistemului judiciar au devenit mult mai intense și acuză existența unui discurs pe care îl consideră „profund toxic și încărcat de ostilitate”.
„Ceea ce se întâmplă, însă, în acest moment și ceea ce a început cu mai bine de un an în urmă, prin acțiunile Guvernului Bolojan și ale USR-ului, a ajuns, în opinia mea, la cote fără precedent. (… ) Este vorba despre un discurs pe care îl consider profund toxic și încărcat de ostilitate, ale cărui reverberații în societate au atins, în anumite momente, cote la care nu m-aș fi așteptat niciodată”, spune Ana-Roxana Tudose, fostă judecătoare ICCJ Fosta judecătoare afirmă că dezbaterea privind salariile și pensiile magistraților este legitimă, însă consideră că generalizarea și transformarea întregului corp profesional într-o țintă a nemulțumirii sociale afectează încrederea în justiție.
„Hotărârile nefavorabile puterii sunt transformate într-o răfuială cu politicienii” Fosta judecătoare vorbește și despre modul în care sunt prezentate public hotărârile judecătorești care contravin pozițiilor Guvernului sau ale unor partide aflate la putere. Tudose susține că, în astfel de situații, hotărârile sunt uneori introduse într-o narațiune politică și prezentate drept reacții ale magistraților la măsurile privind pensiile sau statutul lor profesional. „Această logică mi se pare extrem de periculoasă”, afirmă fosta judecătoare, explicând că, dusă la extrem, o asemenea abordare ar putea crea impresia că o hotărâre judecătorească este legitimă doar atunci când corespunde așteptărilor unei anumite formațiuni politice.
În opinia sa, repetarea acestei narațiuni poate afecta însăși percepția asupra independenței judecătorilor și poate alimenta ideea că aceștia pronunță soluții în funcție de interese personale sau conflicte cu puterea politică. Tudose critică și sistemul judiciar: „Trebuie să avem curajul de a privi și spre trecut” Fosta judecătoare consideră că răspunsul magistraților nu poate consta doar în acest momentarea unor statistici privind salariile, pensiile, volumul de muncă sau deficitul de personal. Ea afirmă că sistemul judiciar trebuie să își analizeze și propriile vulnerabilități și să explice public controversele care au afectat în timp încrederea cetățenilor.
„Nu cred că putem răspunde la aceste întrebări exclusiv arătând cu degetul către politicieni, presă sau organizațiile care critică sistemul judiciar. Pentru a înțelege ceea ce se întâmplă astăzi, trebuie să avem curajul de a privi și spre trecutul recent al justiției”, spune Tudose. Aceasta amintește perioada în care dosarele penale intens mediatizate, reținerile și arestările unor persoane publice au devenit subiecte cotidiene și susține că acele episoade au contribuit la formarea percepției că justiția ar fi putut deveni, cel puțin în anumite situații, parte a confruntării politice.
Potrivit fostei judecătoare, indiferent de modul în care sunt interpretate astăzi dosarele respective, efectul asupra percepției publice nu poate fi ignorat. „O campanie de manipulare nu poate avea efecte majore dacă nu găsește un teren pregătit” Tudose consideră că actuala neîncredere în justiție are mai multe cauze și nu poate fi explicată exclusiv prin acțiunile politicienilor.