Statele Uniunii Europene au avut mai mult timp decât de obicei să aplice noile reguli privind transparența salariilor, dar cele mai multe dintre ele tot nu au făcut-o. Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) cere acum Comisiei Europene să deschidă proceduri de încălcare a dreptului UE împotriva a 22 de state membre care nu au transpus directiva în legislația națională. Termenul-limită a expirat în iunie. Au trecut de atunci peste 100 de zile, iar doar cinci țări și-au făcut treaba: Italia, Malta, Lituania, Grecia și Slovacia. România nu se află printre ele.
Întârzierea e cu atât mai greu de justificat cu cât Bruxelles-ul a fost îngăduitor de la început. Pentru majoritatea directivelor, statele primesc doi ani ca să le transpună. Pentru aceasta au primit trei. Au existat motive pentru termenul mai lung: sunt reguli care schimbă felul în care angajatorii stabilesc și comunică salariile, iar sistemele de salarizare și practicile de negociere diferă mult de la o țară la alta. Totuși, la trei luni după expirarea termenului, 22 de guverne nu au trecut regulile în legislația națională.
Miza e concretă. Directiva interzice clauzele din contractele de muncă prin care angajații sunt obligați să nu spună cât câștigă. Aceste clauze sunt, de ani buni, unul dintre principalele obstacole în depistarea discriminării salariale, mai ales între femei și bărbați. Dacă nu știi cât primește colegul care face aceeași muncă, nu poți demonstra că ești plătit mai prost. Sindicatele ar urma să primească și ele instrumente mai bune la negocieri. Fără date despre grilele reale de salarizare, discuțiile despre o „remunerare echitabilă” rămân de multe ori la nivel de principiu.
De ce tergiversează guvernele? Explicația cea mai probabilă ține de presiunea din partea mediului de afaceri. Pentru multe companii, obligația de a fi transparente cu salariile înseamnă costuri administrative, raportări suplimentare și riscul unor litigii. Mai ales ies la iveală diferențe de plată pe care nu le pot justifica. În plus, mai multe capitale au în acest moment alte priorități: bugete sub presiune și o economie europeană care încă își caută ritmul. O directivă despre salarii, fără efecte imediate vizibile, a ajuns ușor la coada listei.
Scrisoarea sindicatelor pune totuși presiune pe Comisie. Pentru netranspunere, procedura e în mare parte standardizată: începe cu o scrisoare de punere în întârziere, poate continua cu un aviz motivat și poate ajunge, în ultimă instanță, la Curtea de Justiție a UE, care poate aplica sancțiuni financiare. Pentru guvernele restante, drumul până acolo e lung. Pentru angajații din cele 22 de state, fiecare lună de amânare înseamnă că salariile rămân un subiect discutat doar în spatele ușilor închise.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original