Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Două avioane de luptă F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol l Un grup de ținte aeriene a fost detectat joi dimineață în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. Autoritățile au avertizat populația din nordul județului Tulcea, iar trei aeronave militare au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a identificat joi, 27 august, la ora 10:08, un grup de ținte aeriene care evoluau în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea frontierei României, potrivit unei informări transmise de instituție. În urma detectării acestora, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea activării măsurilor de avertizare a populației din nordul județului Tulcea. La ora 10:18, locuitorilor din zona vizată le-a fost transmis un mesaj RO-Alert.
MApN nu a precizat, în informarea inițială, natura țintelor aeriene detectate și nici dacă acestea au pătruns în spațiul aerian al României. Două F-18 spaniole au decolat de la Mihail Kogălniceanu La numai câteva minute după transmiterea avertizării către populație, au fost mobilizate și aeronave militare pentru supravegherea situației din apropierea graniței. Două avioane de luptă F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol la ora 10:23.
Aeronavele sunt dislocate la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și participă la misiunile de Poliție Aeriană Întărită. Ulterior, la ora 10:33, a decolat și un elicopter IAR-330 Puma SOCAT aparținând Forțelor Aeriene Române. Cele trei aeronave au fost mobilizate pentru monitorizarea evoluției situației aeriene din regiunea de frontieră.
Informarea transmisă joi dimineață nu menționează existența unor fragmente de drone sau a altor obiecte căzute pe teritoriul României. Citește pe Antena3. ro Via Carpatia, autostrada-mamut de 3.
000 de km va traversa și România. Coridorul rutier leagă 7 țări europene și ajunge până la Istanbul × Citește pe LongevityMagazine. ro Fructele cu cel mai mare conținut de potasiu: bananele nu sunt pe primul loc Citește pe Fanatik.
ro Gest superb făcut de Mihai Rotaru înaintea bătăliei pentru Europa! Cine a ajuns la Erevan să o susțină pe Universitatea Craiova.