Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum transformă competițiile continentale fotbalul românesc într-o ecuație fără răspuns Start în noul sezon al Superligii. Cele patru reprezentante ale României în cupele europene își caută încă identitatea Campionatul abia a început, însă Europa nu are răbdare.
Pentru cele patru reprezentante ale României în cupele europene, perioada de acomodare se termină înainte să înceapă cu adevărat. În timp ce în Liga 1 încă se caută formule de echipă, se mai aduc jucători și se schimbă sisteme, UEFA cere deja rezultate. Toate cele patru formații par încă într-o perioadă de căutări.
La FCSB și CFR Cluj au venit antrenori noi, loturile sunt într-o continuă transformare, iar mercato pare mai important decât antrenamentele. U Cluj și Universitatea Craiova au avantajul că au deja câteva meciuri oficiale în picioare, dar nici ele nu au convins că au depășit faza experimentelor. Săptămâna aceasta nu mai există însă scuze.
După Supercupă, primul tur european și o etapă de campionat, este momentul să arate că progresul există și că România nu merge în Europa doar pentru a completa tabloul. Universitatea Craiova merge miercuri la Sofia pentru duelul cu Levski, fostul Dinamo al Bulgariei. Este primul adversar adevărat al sezonului.
Dubla victorie cu belarușii de la ML Vitebsk spune foarte puține despre nivelul actual al oltenilor. Cu tot respectul pentru fotbalul din Belarus, o echipă din Andorra sau Gibraltar ar fi pus, cu siguranță, mai multe probleme oltenilor. Iar Craiova nici măcar în acea dublă cu Vitebsk nu a arătat că este o formație capabilă să domine.
Ofensiva oltenilor pare construită pe o singură speranță: să vină o inspirație individuală, să fie Baiaram un fel de Lamine Yamal, iar Cicâldău să aducă aminte de Pedri. Deocamdată, comparațiile sunt valabile doar în imaginația tribunelor. Victoria cu 4-0 în fața UTA pare spectaculoasă doar pe tabelă.
În realitate, a fost probabil cel mai chinuit 4-0 văzut în ultimii ani. Până în ultimele douăzeci de minute, meciul era departe de a fi rezolvat, iar UTA a cedat mai degrabă fizic și psihic decât fotbalistic. Scorul minte frumos, dar fotbalul practicat de Craiova încă nu.
La Sofia nu va mai exista luxul unui adversar care adoarme pe final. Universitatea Cluj a avut poate cel mai dificil adversar dintre toate echipele românești. Dinamo Kiev rămâne un nume greu, iar diferența de experiență s-a văzut.
Mai frustrant decât eliminarea a fost însă lipsa eficienței. Impresia lăsată de ardeleni a fost că, dacă dubla cu ucrainenii mai dura încă o săptămână, tot nu ar fi reușit să înscrie. Nici măcar din penalty.
Acum urmează Brann Bergen, o formație care nu este cu mult sub nivelul lui Dinamo Kiev. Norvegienii traversează un moment excelent, iar fotbalul din această țară respiră un entuziasm uriaș după parcursul fantastic al naționalei la Campionatul Mondial. Valul de încredere care a cuprins fotbalul norvegian se simte și la nivelul cluburilor.
Dacă U Cluj nu începe să transforme ocaziile în goluri, Europa se va încheia înainte să înceapă cu adevărat. Nici echipa lui Gigi Becali nu a impresionat în prima etapă din Liga 1. Victoria cu 2-0 împotriva lui FC Argeș a fost una fără strălucire, iar jocul a fost departe de ceea ce își doresc suporterii.
Există însă un lucru pe care FCSB îl face aproape în fiecare sezon: se transformă când începe Europa. Adversarul de joi, Auda, din Letonia, pare chiar mai accesibil decât FC Argeș. Diferența de valoare este evidentă, iar dacă FCSB nu complică singură lucrurile, calificarea ar trebui să fie doar o formalitate.
În Europa, roș-albaștrii au demonstrat în ultimii ani că găsesc resurse pe care în campionat nu le arată întotdeauna. De aceea, dintre toate echipele românești, FCSB pare cea mai liniștită înaintea acestei săptămâni. Cazul CFR Cluj este deja un studiu despre cum poate funcționa fotbalul românesc după reguli pe care restul Europei nu le înțelege.