Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Super Neatza revine cu gașca veselă, aceeași energie și distracție Luni, 24 august, de la ora 08. 00, campionii dimineților perfecte, Răzvan și Dani, dau startul unui nou sezon Super Neatza și aduc o poveste pe măsura premierei sezonului cu numărul 37: „Legendele Olimpului la Neatza – Zei și eroi”.

Startul de sezon începe şi cu o aniversare pe măsură: Dani îşi serbează ziua de naştere alături de oamenii pe care îi poate numi familie: echipa Super Neatza. După 18 ani în care şi-a consolidat statutul de lider al dimineților, Super Neatza revine cu gașca veselă, aceeași energie și distracție care fac diminețile mai bune, dar și cu o aventură nouă, spectaculoasă și surprinzătoare. Pentru ediția specială care deschide sezonul 37, cea mai mare plajă urbană se transformă într-un adevărat Olimp, unde zeii și eroii coboară printre muritori și intră în lumea Super Neatza.

Legendele prind viață, iar personaje cu puteri supranaturale își dau întâlnire pentru o dimineață plină de energie, muzică, umor și, bineînțeles, multe surprize. La Neatza își vor face apariția luni dimineața Zeus, regele zeilor și stăpânul fulgerelor, Apollo, zeul luminii, al artelor și al profeției, și Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii. Lor li se va alătura Orfeu, muzicianul și poetul care cucerește prin muzică, și Dionis, zeul vinului și al petrecerilor, gata să transforme orice întâlnire într-o adevărată sărbătoare.

Iar dacă Olimpului nu-i lipsesc zeii, nici la Neatza nu pot lipsi eroii. Telespectatorii devin, ca de fiecare dată, invitații speciali ai acestei povești, iar împreună cu Răzvan și Dani dau viață unui nou capitol din aventura Super Neatza. Despre revenirea Super Neatza, Elena Păun, producătoarea emisiunii, dezvăluie: “Sezonul 37 începe în stilul nostru, cu multă energie, umor, surprize și, de această dată, cu un întreg Olimp care coboară la Neatza.

Și este cu atât mai special cu cât chiar în ziua în care deschidem un nou capitol Super Neatza îl sărbătorim și pe Dani. Pentru noi, echipa este familie, iar faptul că Dani își petrece ziua de naștere alături de oamenii cu care își începe diminețile de atâția ani face ca această premieră să aibă o emoție în plus. Am vrut să-i oferim o zi pe măsura lui și, în același timp, să le oferim telespectatorilor sentimentul că sunt parte din această sărbătoare.

După 18 ani de Super Neatza, știm că publicul vine pentru energia pe care o găsește în fiecare dimineață, dar ne place să-l și surprindem. Iar dacă pentru începutul sezonului am adus zeii și eroii pe plajă, promitem că și restul sezonului va veni cu aceeași dorință de a reinventa, de a provoca și de a transforma fiecare dimineață într-o experiență de neuitat pentru telespectatorii noştri! ” Prima ediție aduce pe scena celui mai mare oraș de vară prieteni vechi ai emisiunii: Bella Santiago, Dorian Popa, Fly Project și Mandinga se alătură găştii Super Neatza în prima zi a noului sezon.

Super Neatza. Un nou sezon. O nouă poveste.

În fiecare zi, de luni până vineri, de la 8. 00 la 12. 00, iar duminica, de la 9.

00 la 13. 00. Pentru că, după 18 ani, aventura continuă, iar fiecare dimineață poate deveni o nouă legendă.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *