„Bunăstarea analogică se referă la practici de sănătate care nu necesită un ecran, o aplicație sau un dispozitiv. Genul de activități lente, concrete, care erau numite pur și simplu «a trăi» înainte de apariția smartphone-urilor.
Scrierea în jurnal, mersul pe jos, întinderea sau prepararea cafelei fără a te uita la telefon”, spune Sarah Boss, specialist în psihiatrie și medicină psihoterapeutică. Potrivit aceteia, nivelul de cortizol este crescut în mod natural în primele treizeci de minute după trezire. Face parte din sistemul de alertă sănătos al organismului.
Adăugarea comparațiilor sociale, a știrilor și a notificărilor în acea fereastră amplifică răspunsul la stres înainte ca cortexul prefrontal să fie complet activ”. „Rezultatul este o dimineață care începe în mod reactiv, mai degrabă decât în mod intențional, iar acest tipar tinde să persiste”, adaugă ea, conform Womans World . Relaxarea mușchilor „Încordează, apoi eliberează câte un grup muscular pe rând.
Începe cu mâinile, apoi umerii, apoi picioarele; fă asta timp de câteva secunde, lucrând prin întregul corp”, spune Cynthia Odogwu, medic specialist în medicină de familie și stil de viață. Experții recomandă să încercați relaxarea musculară progresivă înainte de a bea cafea și cât timp corpul este încă relaxat după somn. De asemenea, recomandă să faceți acest lucru timp de aproximativ 10-15 minute în fiecare dimineață.
Aastfel, ajutați corpul să învețe mai bine diferența dintre tensiune și calm. Hidratare Modul și momentul în care bei apă te poate pregăti pentru o zi mai bună. Se recomandă să bei un pahar plin cu apă imediat după trezire, înainte de orice consum de cofeină.
Poți adăuga lămâie sau puțină sare de mare, un electrolit natural, pentru a stimula hidratarea. Scrie în jurnal „Încearcă trei până la cinci minute de scris liber, orice îți trece prin minte, fără a fi nevoie de structură”, spune Sarah Boss. „Acest lucru exteriorizează zgomotul mental care altfel ar reprezenta o distragere a atenției în fundal.
Nu trebuie să fie semnificativ. Trebuie doar să fie sincer”, adaugă ea.