Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Astăzi suntem și la Casa de Pensii. Scuze că nu am anunțat înainte!
”, au scris reprezentanții DIICOT pe rețeaua de socializare, în contextul efectuării mai multor percheziții la Casa de Pensii într-un dosar de înșelăciune. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a demis-o acum o săptămână pe Alexandra Zară de la șefia Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) pentru că nu l-ar fi informat despre acțiunea DIICOT de la azilele din Bihor. Acesta a susținut că a ales să facă acest lucru pentru a-i explica „că a greșit dezastruos în cadrul intervenției DIICOT și faptul că urmează să fie demisă”.
Ministrul Dragoș Pâslaru spune că a dispus elaborarea unui protocol interinstituțional și a unor proceduri de lucru cu privire la persoanele vulnerabile vizate de acțiuni operative, în contextul cazului azilelor de la Bihor. „Am ales să respect legea și să nu îl informez pe ministru” Alexandra Zară susține că, dacă l-ar fi informat pe ministrul Dragoș Pâslaru despre acțiunea DIICOT, ar fi comis o infracțiune și s-ar fi ales cu dosar penal. „Încă de ieri am pornit vizitele în teren, pentru a verifica direct situația persoanelor adulte cu dizabilități găsite în județul Bihor, precum și modul în care le sunt asigurate îngrijirea, siguranța și sprijinul de care au nevoie.
Am reușit să ajung în județele Olt, Mehedinți și Gorj, unde am discutat cu acești oameni, cu personalul din servicii și cu reprezentanții direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului. Am urmărit, concret, dacă persoanele sunt în siguranță, dacă beneficiază de condiții adecvate de cazare, hrană, igienă și îngrijire, dacă au fost evaluate medical, dacă au acces la tratamentul necesar și dacă demersurile pentru evaluările suplimentare, pentru documentele lipsă, pentru înscrierea la medicul de familie, pentru clarificarea calității de asigurat și, acolo unde este cazul, pentru stabilirea sau actualizarea încadrării în grad de handicap au fost demarate. De la începutul procesului de relocare a persoanelor adulte cu dizabilități în servicii sociale licențiate, mi-am luat angajamentul că voi urmări personal ca acești oameni să fie bine.
Am vrut să verific direct cum se simt, ce nevoi au, ce își doresc și dacă există elemente care impun măsuri suplimentare. Dincolo de rapoarte și proceduri, am considerat că trebuie să văd toate aceste lucruri cu ochii mei. Vizitele mele în teren, în calitate de reprezentant al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, se încheie astăzi.
Cu puțin timp în urmă, ministrul Pîslaru mi-a comunicat că, în cursul zilei de astăzi, mă va elibera din funcție. După acțiunea de relocare, ministrul mi-a mulțumit public pentru interesul și eforturile depuse. Ulterior, am continuat să lucrăm împreună pentru gestionarea situației și pentru ca persoanele vulnerabile relocate să fie în siguranță și să primească îngrijirea necesară.
Astăzi, a reconsiderat. Motivul invocat pentru revocarea mandatului meu este lipsa unei informări prealabile privind acțiunea din 30 iunie. Sunt împăcată.
Un lucru pe care l-am învățat ca studentă a Facultății de Drept a Universității din București este că în societate există norme nu doar pentru buna organizare și funcționare, ci pentru a proteja valori esențiale, precum persoana, conviețuirea socială sau înfăptuirea justiției. Când organele de urmărire penală mi-au solicitat sprijinul și mi-au transmis expres că am obligația de a păstra confidențialitatea, pentru a nu pune în pericol cercetarea penală, am ales să respect legea și să nu îl informez pe ministru. Dacă aș fi făcut asta, aș fi săvârșit o infracțiune, potrivit Codului penal.