Didier Deschamps și-a asumat întreaga responsabilitate pentru prestația slabă a Franței din prima repriză a meciului cu Anglia, pierdut cu 4-6 în finala mică a Campionatului Mondial 2026, potrivit Reuters. Selecționerul francez a catalogat drept „inacceptabil” jocul echipei sale din primele 45 de minute, la capătul cărora „Les Bleus” erau conduși cu 0-4.
„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat în prima repriză. A fost inacceptabil”, a declarat Deschamps după partidă, ultima sa pe banca naționalei Franței, declarație care pune astfel capăt unui mandat de 14 ani la conducerea reprezentativei. Deschamps admite că încheierea competiției fără o medalie de aur este o dezamăgire Franța a reușit o revenire spectaculoasă după pauză și s-a apropiat la un singur gol diferență, însă nu a mai putut evita înfrângerea într-un meci spectaculos, încheiat cu scorul de 6-4 pentru Anglia.
Deschamps a apreciat reacția elevilor săi din repriza secundă, dar a subliniat că începutul de meci a costat decisiv echipa. Tehnicianul a recunoscut că obiectivul Franței la turneul final era câștigarea celui de-al treilea titlu mondial din istorie și a admis că încheierea competiției fără medalie de aur reprezintă o dezamăgire. Finalul de mandat al lui Deschamps are multe succese în palmares Cu toate acestea, el a ținut să evidențieze potențialul generației actuale de jucători și experiența acumulată pe parcursul turneului.
Deschamps părăsește banca tehnică a Franței după 14 ani în care a transformat naționala într-una dintre cele mai puternice echipe ale lumii. Sub comanda sa, „Les Bleus” au cucerit Cupa Mondială din 2018 și Liga Națiunilor în 2021, au disputat finalele EURO 2016 și ale Cupei Mondiale din 2022 și au ajuns până în semifinalele Mondialului din 2026.
