Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată David Szalay, scriitorul-vânător de liniște. 7 luni am așteptat ca David Szalay să-și îndrepte atenția către România, către mirările mele.
Când s-a înduplecat însă, am înțeles și de ce. Prestigiosul premiu literar obținut anul trecut i-a dat viața de-a dura, i-a prins-o într-un vârtej nebun, i-a anulat existența anterioară pentru a-i oferi alta, trepidantă, istovitoare, asurzitoare, dar și mândră, bogată, fericită. David Szalay e astăzi un scriitor-chasseur, un vânător de liniște și echilibru între viețile sale pre și post Booker Prize.
Cât despre interviul de mai jos, acesta este, în ciuda bulelor sobre și rarefiate, un spumant de citit dimineața, pe stomacul gol. – Jurnalul: Bine ne-am găsit, David Szalay, și sincere felicitări pentru romanul „Flesh”, tradus în România de Grupul Editorial Trei cu titlul „Ce nu poate fi rostit”, carte recompensată, iată, cu Booker Prize 2025. Ai dat lovitura cu această poveste, David!
Ce-ai simțit imediat cum ai aflat că romanul tău a câștigat acest premiu prestigios? Cum ai petrecut prima zi după această veste bună? Și ce s-a schimbat concret în existența ta de scriitor odată cu această recunoaștere internațională importantă?
– David Szalay: Mulțumesc! Am avut, poate ironic, un fel de experiență în afara corpului în momentul în care am auzit că romanul meu a câștigat premiul. Și se întâmpla, îți dai seama, într-un cadru public mai mult decât protocolar, la o cină simandicoasă, în Londra.
Eram relaxat, mă convinsesem de mult că nu-i cazul să mă ambalez, cartea mea n-avea să câștige Booker Prize. Așa că atunci când a fost anunțat câștigătorul chiar m-a luat pe nepregătite, am fost foarte surprins, aproape năucit. – A doua zi, începând din creierii dimineții și până târziu, după-amiaza, am dat o grămadă de interviuri.
De parcă nu mi-era suficientă starea de tulburare și surescitare, eram și anemizat de o mahmureală care nu m-a cruțat până seara. Apoi, colac peste pupăză, a urmat întâlnirea cu regina… – Da, seara când am ajuns la hotel, m-am prăbușit pur și simplu în pat, epuizat.
De atunci am călătorit enorm și am vorbit despre carte – în acest sens viața mea s-a schimbat, nu glumă. Dar, desigur, aceasta nu e o schimbare permanentă. Când se va opri – mai târziu în acest an, sper – voi avea șansa să reflectez puțin la ce s-a întâmplat și abia atunci probabil efectele pe termen lung ale acestui lucru vor începe să se manifeste.
– Doar se spune că premiile literare importante fac tirajele, umflând astfel buzunarele editorilor și autorilor. Ai avut norocul să simți această „umflătură” a pușculiței? Altfel spus: se poate trăi decent din scris cu un Booker Prize în portofoliu, David Szalay?
– Într-un cuvânt, da. Cel puțin pentru o vreme. Cartea mea s-a vândut bine, în engleză și în alte limbi.
Așadar, cel puțin pentru câțiva ani, nu va trebui să-mi fac prea multe griji în legătură cu banii – desigur, cu condiția să nu fac nimic foarte extravagant. Mă simt extrem de norocos și-ți spun sincer că încă-mi vine foarte greu să cred că pot trăi bine doar scriind, făcând ceea ce-mi place și nimic altceva în rest. – Următoarea mirare este legată de titlu – Flesh -, dar mai ales de coperta cărții, una ingenioasă și foarte sugestivă, ce lasă loc multor interpretări.
Mie, de pildă, cotorul acesta de măr roșu, format de fapt din două chipuri aflate față-n față, unul de femeie, celălalt de bărbat (ori ambele sunt de femeie? ), îmi sugerează păcatul și, bineînțeles, pedeapsa pe care adulterul o implică. Coperta aceasta, laolaltă cu titlul imprimat pe ea trimit la esențele tari ale cărții, la povestea lui István și a Helenei Nyman, doi amorezi care înșală încrederea lui Karl Nyman, binefăcătorul lui István și soțul (putred de bogat) al Helenei punându-i coarne soțului (mai în vârstă, evident) chiar în reședința londoneză a acestuia, sub ochii propriului fiu, Thomas, și ai oamenilor angajați ca servitori în casă.