Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Antena 3 CNN/ Sistemul de Garanție-Returnare s-a dezvoltat spectaculos, ajungând al treilea ca mărime din UE, după Germania şi Polonia România reciclează puțin, dar recuperează rapid, deși rămânem la coada Europei la colectarea selectivă am construit în mai puțin de 3 ani cea mai mare piață de reciclare a sticlei din sud-estul Europei. De trei ani, România a intrat pe harta sustenabilității europene grație Sistemului de Garanție-Returnare pentru ambalajele de sticlă, PET și aluminiu.
Sistemul este administrat de RetuRO și a devenit cel mai amplu și cel mai ambițios proiect de economie circulară din țară. Ionuț Georgescu, CEO FEPRA : „Gândiți-vă că în acest moment RetuRO a creat cea mai mare piață de deșeu de sticlă din Estul Europei. Suntem a doua după Germania.
Se uitau străinii la noi cum să cumpere deșeul de sticlă sa-l ducă la reciclare . Pentru că alte state nu au sticla în sistemul garanție returnare. ” Susținut de producatori și comercianți, Sistemul de Garanție-Returnare s-a dezvoltat spectaculos, ajungând al treilea ca mărime din UE, după Germania şi Polonia.
Programul funcționează simplu: returnăm ambalajul de băuturi și primim înapoi garanția de 50 bani. Mai departe, RetuRO colectează ambalajele de la comercianti pentru a fi sortate in propriile centre de procesare, iar de acolo, materialele rezultate – PET, aluminiu, sticla – sunt trimise pentru prelucrare către reciclatori. Apoi redevin ambalaje pentru bauturile pe care le vom gasi la raft.
Radu Pascu, Director Comercial RetuRo: “ Aceste materiale chiar au o valoare, chiar nu sunt gunoaie. Ele nu sunt gunoaie. Sunt niște materii prime extrem de importante.
Aluminiul, care este o resursă extraordinar de importantă pentru orice industrie. Acest lucru este extrem de valoros. ” Reciclatorii spun că au crescut business-ul pentru că acum au volume constante și primesc din centrele de colectare materiale de o calitate extrem de bună.
Ionuț Georgescu, CEO FEPRA: „În acest moment materialul este curat. ” Marius Costache, CEO Green Glass : „Este cum pleacă de la consumator de acasă, aproape. ” Marius Costache, CEO Green Glass: „Într-o tonă de ciob pe care noi îl dăm către fabricile de producție sticlă, avem voie 20 de grame de contaminanți.
” Sistemul de Garanție-Returnare reușește să recicleze astăzi 100% din deșeurile colectate. Radu Pascu, Director Comercial RetuRo: “Important pentru toat ă lumea să înțeleagă că RetuRO nu înseamnă doar colectare. Începem cu colectarea ambalajelor, dar ambalajele colectate către noi au o viață, în continuare.
Ele sunt transformate de către reciclatori în materii prime secundare, iar rata de reciclare pe care noi o înregistrăm în România este de 100% din ceea ce noi colectăm de pe piață. ” Astăzi, sistemul de Garanție-Returnare reușește să returneze integral deșeurile colectate, dar adevărata schimbare nu se măsoară doar în milioane de ambalaje colectate. Se vede în felul în care începem să privim ceea ce, până ieri, numeam simplu „gunoi”.
Astăzi, sunt resurse care rămân în economie și pot fi transformate din nou în produse. Iar acesta este unul dintre cele mai importante câștiguri ale unei Românii care învață să fie sustenabilă.