Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Surse din PNL spun că, de fapt, Tișe se cere exclus din PNL, conștient că nu va mai avea susținerea partidului pentru o nouă candidatură la președinția Consiliului Județean Cluj, în 2028, dat fiind că din urmă vine puternic senatorul clujean Mircea Abrudean, cel care a preluat din mers funcția de vicepreședinte al PNL, fiind unul dintre oamenii de încredere ai lui Ilie Bolojan. De altfel, Abrudean menține o relație strânsă și cu primarii liberali clujeni, având un amplu control inclusiv asupra organizației municipale a PNL, următorul pas așteptat din partea sa fiind acela de a orchestra preluarea șefiei organizației județene, chiar și printr-o înțelegere cu actualul președinte, eurodeputatul Daniel Buda.

În consecință, Tișe se teme de concurența lui Abrudean, chiar de posibilitatea ca acesta să devină candidatul oficial al PNL pentru șefia Consiliului Județean Cluj, motiv pentru care insistă cu declarațiile belicoase la adresa conducerii PNL, în special la adresa lui Bolojan, cerând practic să fie dat afară din partid pentru ca mai apoi să pozeze în victimă și să acuze că a fost exclus „abuziv”, pentru delict de opinie. Într-un așa zis „Manifest”, Tișe- i se adresează sâmbătă direct lui Ilie Bolojan, din postura „alesului local PNL aflat la al cincilea mandat uninominal”. Se laudă cu școala făcută la timp și la cele mai bune instituții de învățământ, cu rezultate administrative și de dezvoltare „apreciate de oameni”.

„Rezultatele județului Cluj sunt net superioare celor din Bihor, județ pe care l-ai condus. Statisticile sunt publice, iar realitatea poate fi văzută de oricine”, îi transmite Tișe lui Bolojan, subliniind că șeful PNL nu e în postura de a-i da lui lecții „nici de politică, nici de morală”. Urmează o listă cu acuzații dure pe care Tișe se formulează la adresa lui Ilie Bolojan: „Ai trădat președintele României și ai sacrificat interesul țării.

Ai promis că PNL va susține guvernul propus de domnul Tomac, apoi ai întors decizia, sperând că vei rămâne prim-ministru. După aceea ai încercat să întorci partidul împotriva președintelui țării, pretinzând că vrea să îți ia partidul, că și cum partidul ar fi proprietatea ta, nu a miilor de liberali care au muncit și au adus voturi pentru ca tu să ajungi în fruntea Guvernului. Ai ținut România blocată timp de cincizeci de zile într-o criză politică doar pentru a-ți păstra funcția.

Iar astăzi, după ce ai împins PNL în opoziție, încerci să dictezi cu 12% cum trebuie guvernată țara. Ai vorbit ani de zile despre reformă, meritocrație și legitimitate. În realitate, ai promovat în jurul tău oameni fără susținere electorală și fără rezultate, în timp ce ai marginalizat liberali validați prin vot și performanță.

Ai transformat diferența de opinie într-o vină și ai făcut epurări motivate de orgoliu și interese de grup. Acesta nu este un comportament liberal. Este comportamentul unui lider care confundă autoritatea cu controlul și loialitatea cu obediența.

Oprește-te! Mulți dintre cei pe care îi dai afară din partid sunt liberali autentici. Nu au făcut înțelegeri pe sub masă și nici nu au umblat prin ministere pentru a obține favoruri politice.

Unii dintre ei au câștigat mai multe voturi pentru PNL decât ai câștigat tu și cei din jurul tău. Problema mea fundamentală cu tine este că ai refuzat, timp de un an, să susții finanțarea Spitalului Regional de Urgență pentru Copii din Cluj, unul dintre cele mai avansate proiecte medicale din România. Ai politizat un proiect care privește sănătatea copilașilor noștri.

Spitalul nu era al meu sau al Clujului – era al țării și al regiunii, întrucât 50% dintre copiii, care sunt tratați aici, sunt din alte județe din țară decât Clujul.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *