Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Mănăstirea Humor a fost construită în 1530 în satul Humor, Suceava, de către marele logofăt Toader Bubuiog, activ în vremea domniilor lui Ștefăniță (1517-1527) și Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Astăzi, la „Dicționar”, a venit rândul unui nume extrem de familiar românilor – Humor -, atribuit nu doar faimoasei mănăstiri din nordul țării ctitorite la jumătatea secolului al XVI-lea de marele logofăt Toader Bubuiog, ci mai întâi unui râu, apoi localității din apropiere.
De unde s-a tras acest nume în limba română? Distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Evident, mănăstirea Humor e cunoscută tuturor românilor. Face parte din salba bijuteriilor moldave: Voroneț, Sucevița, Moldovița, Arbore.
Atât mănăstirea, cât și localitatea Gura Humorului și-au luat numele după râul Humor, care, desigur, e mai puțin știut în toate părțile de țară. Cu atât mai puțin e cunoscută însă originea numelui purtat. Humor, da, astăzi îmbracă cu totul alte conotații în vocabularul limbii române”.
Dar vechiul nume? „Se crede că vechiul nume al râului ar fi unul maghiar – Hamar – cu sensul de repede, iute. Doar că în maghiară termenul în cauză e legat de timp: în curând, în puțină vreme, neducând nici în vechea maghiară (cum se presupune) către un nume asemănător cu cel al Bistriței – râu iute, apă repede (în limba slavă).
Pe de altă parte, numelui Humor i se atribuie o origine tătărească: homor – repede, năvalnic, recurgându-se la o legendă, legată de năvălirea tătaro-mongolilor, la 1241, pe aceste locuri, când apa nu ar fi putut fi trecută, după o ploaie puternică. Termenul dat nu există însă în limba tătară literară cu acest înțeles. Desigur, sunt aduse în discuție și alte teorii, legate de termeni slavi, fără vreun fundament.
De unde, așadar, Humor? ”. De unde?
„Este posibil ca numele să fie unul tătăresc, sau mai degrabă cuman (sunt nu puține numele cumane în Moldova), un nume turcic, prin urmare. În limbile vechi turcice, dar și în cele de astăzi, Yumru sau Humur are sensul de gorgan, deal/munte rotund, ghem, umflătură, movilă, grămadă (din yum – rotund, ghem, în proto-turcă). Cum râul Humor trece chiar prin inima Obcinei Mari, izolând-o de restul masivului, Yumru/Humur nu ar putea descrie decât aceste obcine, culmile rotunjite, netede, ca niște valuri sau «umflături» uriașe de pământ, adesea pline de păduri.
Iar dacă pentru tătari sau cumani astfel de culmi muntoase lungi și rotunjite erau Yumru (munții rotunzi, «ghem»), este firesc ca apa care curgea de acolo să fi fost numită de ei Yumru su sau Yumru dere (apa/râul din munții rotunzi). Nu în ultimul rând: „Prin rotacism sau evoluție fonetică locală, Yumru a ajuns apoi Homor, Humoru, Humor. La turci și tătari, râurile mici de munte poartă adesea numele muntelui/ dealului pe care îl despică – de la Yumru Dağı, se ajunge, prin urmare, ușor la Yumru Çayı (pârâul Yumru).
Astfel, întregul relief/ «peisaj» ar trebui avut în vedere la cercetarea numelui râului Humor. – Înțelesul lui fiind, fără doar și poate, de «râul care vine dintre obcine»”. Alt nume cu origine uitată, tot din Moldova lui Ștefan – Pocreaca: „Este numele unui sat din Iași.
Pocreaca e o deformare a numirii Pocre(a)vka/Pocre(a)uca – Pocrovca mai mică. În Basarabia, mai ales, există mai multe sate Pocrovca, numele fiind datorat hramului unei biserici sau mănăstiri: Pocrov/Pocriv – Acoperământul Maicii Domnului. Satul numit astfel, după biserica avută, sau care a ținut cândva de o mănăstire/schit numită Pocrov.
Pocre(a)vka/Pocreaca – formată din locuitori din Pocrovca, ori un cătun al acesteia (sau al unui schit/al unei mănăstiri). Și încă unul – Poni: „De asemenea, Ponici, Poncea. Poni e știut mai ales, la noi, prin chimistul și omul politic Petru Poni (1841-1925).
Nume întâlnit în documente de cancelarie slave din spațiul românesc și cel sud-dunărean (Poni, Ponio etc. ) – unde Poni apare ca modificare a numelui de botez Prodan.