Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » De la invadarea Cehoslovaciei în 1968 de URSS la regimurile pro-moscovite de la Praga și Bratislava de astăzi De la invadarea Cehoslovaciei în 1968 de URSS la regimurile pro-moscovite de la Praga și Bratislava de astăzi 21 aug. 2026 • 698 Petru Clej • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Foto: Wikipedia Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul În noaptea de 20 spre 21 august 1968 trupele sovietice, cărora li s-au alăturat și trupe din alte patru state ale Pactului de la Varșovia (brațul militar al blocului comunist condus de Moscova), Polonia, Germania Comunistă (de est, numită fraudulos “Democrată)”, Ungaria și Polonia, au invadat Cehoslovacia (alt stat comunist membru al Pactului de la Varșovia), punând capăt “Primăverii de la Praga”, un experiment democratic lansat în luna a acelui an de noul lider al Partidului Comunist Cehoslovac, slovacul Alexander Dubcek. Invazia brutală, care a dus la moartea în primele zile a peste 100 de cetățeni cehoslovaci, a constituit o aplicare în practică a “Doctrinei suveranității limitate”, enunțată în acel an de liderul sovietic Leonid Brejnev, care prevedea împiedicarea abandonării socialismului de către statele membre ale Pactului de la Varșovia și adoptarea democrației liberale și a capitalismului.

Alexander Dubcek a fost arestat de sovietici în august 1968, Foto: Wikipedia Liderii de la Kremlin au ordonat arestarea lui Dubcek care a fost transportat imediat la Moscova. Într-un act de mare curaj, președintele de atunci al Cehoslovaciei, Ludvig Svoboda, un erou al ambelor războaie mondiale, foarte respectat de cetățeni, a zburat la Moscova, unde a cerut eliberarea lui Dubcek, care apoi a semnat un protocol care prevedea abandonarea reformelor liberale și revenirea la comunismul dogmatic. Dubcek a rămas prim secretar al Partidului Comunist Cehoslovac până în aprilie 1969, dar a pierdut practic toată puterea de decizie și a fost înlocuit cu Gustav Husak, un fidel al Moscovei.

Aveau să urmeze 20 de ani de “normalizare”, cand Cehoslovacia a revenit la sistemul represiv de dinainte de 1968, liderii săi fiind lacheii obedienți ai Kremlinului. Protestele anti-sovietice au fost mai puternice la început, culminând cu cel al lui Jan Palach, studentul care și-a dat foc în Piața Wenceslas din Praga pe 19 ianuarie 1969. Zeci de mii de intelectuali și profesioniști au părăsit țara sau nu s-au mai întors din străinătate, cei mai faimoși fiind regizorul Miloș Forman și scriitorul Milan Kundera.

După o perioadă de liniște de câțiva ani, a apărut mișcarea Carta 77, o organizație disidentă care cerea respectarea drepturilor omului. În fruntea ei s-au aflat o serie de intelectuali de frunte, printre care filosoful Ian Patocka, scriitorul și regizorul Pavel Kohout (azi în vârstă de 98 de ani) și filosoful și dramaturgul Vaclav Havel. Carta 77 a fost reprimată cu duritate de un regim care concura cu cel al lui Nicolae Ceaușescu din România.

Și pentru că am pomenit de Ceaușescu trebuie să reamintesc liderul comunist român a avut momentul său de glorie în 1968, când a condamnat vehement invadarea Cehoslovaciei de către statele aliate în Pactul de la Varșovia, devenind rapid favoritul liderilor occidentali.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *