Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ionuț Bălan Ceuta e un paradox geopolitic. Orașul se află pe continentul african, însă e parte integrantă a Spaniei și, implicit, a UE, de parcă aceasta s-ar numi Uniunea Europeană și Africană.
Alături de ea se află și Melilla, cealaltă enclavă africană. Împreună, orașele iberice ilustrează o regulă fundamentală a dreptului european: apartenența la UE nu e determinată de geografie, ci de statutul constituțional al teritoriului în raport cu statul membru. Regula explică arhitectura.
Gibraltar a făcut parte din UE între 1973 și 2020 deoarece era inclus în tratatul de aderare al Regatului Unit. După Brexit, a ieșit automat din UE, fără un tratat separat. În schimb, Hong Kong , deși administrat britanic și unul dintre cele mai importante centre financiare ale lumii, n-a fost niciodată parte a UE, pentru că era o colonie cu personalitate juridică distinctă, nu parte a UK.
Același principiu se regăsește și în cazul Macao. Deși sub administrația Portugaliei patru secole, n-a devenit niciodată parte a Comunității sau a Uniunii Europene, fiindcă nu era teritoriu portughez în sens constituțional, ci o posesiune administrată separat. După retrocedarea către China în 1999, a devenit, asemenea Hong Kongului, o regiune administrativă specială.
Insula Man confirmă aceeași logică: deși aparține Coroanei, nu face parte din UK și n-a fost niciodată membră a UE, beneficiind doar de acorduri speciale. La polul opus se află regiunile ultraperiferice ale UE: Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză, Réunion, Mayotte, Azore, Madeira, Canare și Saint Martin. Deși se află la mii de kilometri de Europa, fac parte din state membre și, implicit, din UE.
Se poate spune astfel că, dacă nu există o Uniune Europeană, Africană și Asiatică, există una europeană, caraibiană și sud-americană. Există și categoria inversă: țările și teritoriile de peste mări (PTOM), precum Aruba, Curaçao, Groenlanda, Noua Caledonie sau Polinezia Franceză. Deși aparțin unor state membre, nu fac parte din UE, beneficiind doar de un regim de asociere.
În schimb, microstate precum Monaco, San Marino și Andorra nu-s membre ale UE, dar sunt puternic integrate în economia europeană. Folosesc euro prin acorduri și întrețin relații economice strânse cu statele vecine, fără a face parte din arhitectura instituțională a Uniunii. Toate aceste exemple conduc la aceeași concluzie: în dreptul european, statutul constituțional contează mai mult decât geografia.
Ceuta e europeană fiindcă e spaniolă. Hong Kong și Macao n-au fost europene, deși erau administrate de puteri europene. Monaco, San Marino și Andorra sunt integrate economic în Europa, fără a fi membre ale UE.
Juridic, Hong Kong n-a fost niciodată european, dar a devenit una dintre cele mai occidentalizate economii ale Asiei. Peste un secol, a fost interfața dintre China și Occident: capitalul occidental intra în China prin Hong Kong, iar companiile chinezești ajungeau la investitorii internaționali prin instituțiile financiare ale orașului. Statul de drept, fiscalitatea redusă, libertatea comerțului și sistemul juridic de inspirație common law au făcut din el unul dintre cele mai prospere orașe din lume.
Formula era simplă: China producea, Hong Kong finanța. Marile companii chineze își listau acțiunile la bursa din Hong Kong, care inspira încredere investitorilor internaționali. City-ul prospera din servicii financiare, consultanță, avocatură și logistică.
Însă avantajele competitive nu-s eterne. În anii ’80, Shenzhen era un sat de pescari. Astăzi e unul dintre cele mai importante centre tehnologice și industriale ale lumii.
Pe măsură ce economia chineză s-a dezvoltat, diferențele dintre Hong Kong și continent s-au redus, într-un proces pe care economiștii îl numesc convergență. Când productivitatea, infrastructura și oferta comercială devin comparabile, avantajul unui centru privilegiat începe să dispară.