Darren Jones, unul dintre cei mai apropiați aliați ai premierului britanic în exercițiu, Keir Starmer, a anunțat miercuri că nu va intra în cursa pentru succesiunea la conducerea Partidului Laburist. În schimb, acesta și-a declarat sprijinul pentru Andy Burnham, care rămâne singurul candidat și este acum favorit să devină viitorul prim-ministru al Marii Britanii, relatează Reuters .
„Andy Burnham va fi următorul prim-ministru. Și dacă ar avea loc o competiție între membrii Partidului Laburist, el ar câștiga”, a declarat Darren Jones pentru Sky News. Până acum, Darren Jones fusese văzut drept unul dintre politicienii care ar fi putut să îl provoace pe Burnham într-o competiție internă strânsă pentru conducerea partidului.
Decizia sa de a se retrage și de a-l susține pe fostul primar al Greater Manchester face însă foarte probabil ca Andy Burnham să preia funcția de prim-ministru chiar de la mijlocul lunii iulie, fără a mai fi nevoie de o campanie internă care s-ar fi putut prelungi până în septembrie. Darren Jones a explicat că a avut discuții cu Burnham și că a primit asigurări în ceea ce privește direcția economică pe care acesta și-ar dori să o urmeze, scrie Reuters. Politica economică a lui Burnham a stârnit în trecut mai multe îngrijorări în rândul investitorilor, după ce anul trecut a spus că Marea Britanie trebuie să înceteze să mai fie „la mâna piețelor de obligațiuni”, declarații despre care a spus ulterior că au fost interpretate greșit.
Referindu-se la conversațiile avute cu liderul laburist, Jones a precizat: „Am discutat mult despre ceea ce gândea el (Burnham) cu privire la economie și care erau gândurile mele în această privință, precum și despre unele dintre potențialele direcții de urmat pentru noul guvern”, a precizat Jones. Schimbările de la vârful Partidului Laburist au loc în această perioadă după ce Keir Starmer a anunțat luni că va demisiona din funcția de președinte . Decizia a venit în urma lunilor de presiuni generate de scăderea partidului în sondaje și de rezultatele care au fost slabe, înregistrate la recentele alegeri locale.
Dacă Andy Burnham va prelua conducerea guvernului britanic în perioada următoare, acesta va deveni al șaptelea lider al Marii Britanii din ultimii zece ani.
