Viorica Dăncilă a criticat discuțiile privind legea salarizării, despre care spune că au fost folosite pentru a acoperi alte probleme. „Uitați-vă câtă înverșunare a fost cu legea salarizării, că pierdem 770 de milioane și nenoroceam niște domenii foarte importante.
Dar nu spuneau că noi, din cei 50 de miliarde, despre care pomenea domnul președinte Iohannis, nu am luat decât 13. Deci avem de luat 37 de miliarde până la sfârșitul anului următor, din cadrul financiar multianual 2021-2027. Păi acolo avem politică de coeziune.
Ce presupune? Investiții”, a afirmat fostul premier, la Marius Tucă Show de la Gândul. Dăncilă a criticat modul în care sunt stabilite prioritățile Guvernului și a dat ca exemple salariile demnitarilor și măsurile care afectează anumite categorii sociale.
„Sunt de acord că și ei merită o creștere, dar după ce ai crescut la toți. Adică tu vrei să tai bursele sociale, ai tăiat de la mămici, de la persoanele cu dizabilități și vrei să crești salariile miniștrilor. Acest lucru a arătat că, de fapt, nu contează decât ceea ce îi priveșt.
Această austeritate de care a vorbit domnul Bolojan și vorbesc în continuare și cei de la USR și mai mulți a fost o austeritate pe care ei vor să o suporte doar ceilalți, nu referitoare la ei. Dacă ești un om corect, această austeritate începe de la vârf”, a precizat ea. „Lozinci care deranjează” „Au mai venit cu niște lozinci care efectiv deranjează.
«Trebuie să aliniem taxele și impozitele la cele europene». Dar am aliniat și salariile și pensiile?. Deci când e vorba să iei, ești primul”, a precizat Dăncilă.
„Creșterea prețurilor și inflația au dus la scăderea puterii de cumpărare” Fostul premier a susținut că politica de austeritate și înghețarea salariilor și pensiilor afectează consumul și economia. „Toate aceste măsuri, este economie de clasa a VII-a: creșterea prețurilor, creșterea inflației. Faptul că au înghețat salarii, pensii și prețurile au crescut atât de mult a dus la scăderea puterii de cumpărare.
Deci ponderea consumului în produsul intern brut a scăzut foarte mult. Acum, dacă vrei în continuare să mergi pe această politică de austeritate, ce vei face din punct de vedere economic? E o abordare foarte greu de înțeles”, a afirmat Dăncilă.
Dăncilă: „Un program de guvernare nu este o poveste” Viorica Dăncilă a criticat și modul în care Guvernul Bolojan își pune în aplicare programul de guvernare, susținând că măsurile adoptate nu ar fi fost prevăzute în forma prezentată inițial. „Un program de guvernare nu este o poveste. Un program de guvernare nu este facultativ, este obligatoriu.
Au venit cu o poveste frumoasă pe care românii mulți au crezut-o. Trebuie să vă spun că și eu la început am crezut că domnul Bolojan va fi un premier bun. Având în vedere că și domnul Ciolacu și doamna Lasconi și toți îl voiau prim-ministru.
Și m-am gândit că dânsul va aduce un plus, are experiență. Programul de guvernare a fost o poveste în care, așa cum ați spus, nimic din ceea ce a făcut nu era prevăzut a fost pus în sertar și ne-am trezit cu alte lucruri ”, a afirmat Dăncilă. Potrivit lui Dăncilă, programul de guvernare ar trebui să fie un instrument concret, cu termene și surse de finanțare clar stabilite.
„Un program de guvernare trebuie să fie o foaie de parcurs: dată de începere, de finalizare și proiecție bugetară pentru fiecare proiect”, a afirmat fostul premier.