Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Două drone au fost doborâte deasupra României Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a afirmat sâmbătă, după doborârea dronei în apropiere de Delta Dunării, că amenințarea există de aproximativ trei ani și a admis că România nu dispunea până recent de capabilități dedicate de luptă antidronă. „Proveniența dronei este o expertiză care se face de instituțiile specializate din România și, în funcție de fragmentele care au fost colectate de la sol , va rezulta, cel mai probabil fără niciun dubiu, această proveniență”, a precizat Miruță, la B1 TV.
Acesta a precizat că activitatea de monitorizare la granițele României este intensă, în contextul războiului din Ucraina, și a susținut că Ministerul Apărării își actualizează periodic strategia de răspuns. „La fiecare două săptămâni, de luni de zile, facem o reactualizare a strategiei cu privire la potențiala rearanjare a capabilităților, la modificările pe care le-am observat din diverse surse, la amprenta tehnică a dronelor rusești și la distanța de la care echipamentele se pot declanșa pentru interceptare”, a afirmat ministrul. Radu Miruță a afirmat că România trebuie să accelereze investițiile în domeniul apărării, în special în sisteme dedicate combaterii dronelor.
„În mod clasic, nu prin avioane de vânătoare se combat dronele, ci prin sisteme de apărare antiaeriană gândite și proiectate pentru drone de dimensiuni mici care zboară la altitudini joase. Armata Română utilizează ceea ce are la dispoziție și, în același timp, scoatem maximul din capabilitățile e care le avem și în același semnăm contracte pentru a ne înzestra cu ceea ce avem nevoie”, a precizat acesta. Radu Miruță a afirmat că amenințarea dronelor există de aproximativ trei ani, însă „nu a existat în statul român o preocupare (…
) de înzestrare a Armatei Române cu capabilități de luptă antidronă (… )”. El a adăugat că, dacă aceste sisteme ar fi existat deja, „cu mare drag le-am fi folosit”.