Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată „Frica” – pictură de Maria Iakuncikova. Când suntem exagerat de neîncrezători, am proiectat și generalizat, de regulă, asupra altor oameni aspecte ale „umbrei” noastre: nu ceva specific este amenințător, ci întreaga lume este ostilă.
Să descoperim și de ce (ne) simțim astfel. „Când are loc această proiecție – remarca psihiatra Verena Kast, autoarea studiului Viața înseamnă relație (Editura Trei, 2025) -, tot ceea ce este ostil se află în exterior. Toți ne mint, toți ne păcălesc – asemenea sentințe apar din proiecții generalizate de zona noastră de umbră.
Toți mă mint, toți prietenii doar pretind că-mi sunt loiali, nimeni nu este demn de încredere. Aspectele de umbră se găsesc exclusiv la ceilalți, în vreme ce noi înșine suntem victime ale circumstanțelor, în cel mai bun caz ne putem aduna cu alți oameni care trăiesc același lucru, însă percepția marcată de neîncredere a relațiilor sociale nu se schimbă, nu avem nicio ocazie să ne asumăm răspunderea pentru umbră și, astfel, să ne transformăm. Bineînțeles că și oamenii neîncrezători au experiențe pozitive, dar când neîncrederea este foarte mare, experiența pozitivă este doar un eveniment izolat, pe care nu te poți bizui sau care este înțeles ca o șmecherie a celor care au pus ochii pe noi”.
În rama ideii inițiale: „Neîncrederea ne tulbură enorm, fiindcă ne simțim victime și trăim asta ca pe-o nedreptate. În contextul neîncrederii generalizate, care este deseori împărtășită și de alți oameni, fiindcă emoțiile sunt molipsitoare, apar așa-numitele narațiuni conspiraționiste. Sunt povestiri cuprinzătoare, explicații detaliate la o problemă importantă, trăită la nivel subiectiv.
Aceste povestiri nu se întemeiază pe fapte, ci prezintă opinii ca pe niște fapte și de aceea ele sunt narațiuni, nu teorii. Faptele modifică teoriile, dar nu și narațiunile. Fiindcă narațiunile conspiraționiste dau sentimentul că o situație de viață dificilă, amenințătoare a fost măcar înțeleasă – și asta creează iluzia de control.
De aceea nici nu trebuie schimbate, ci mai degrabă intensificate. De fapt este vorba despre mitul eroului: cei amenințați, care se apără eroic împotriva atacatorilor prepotenți – victime și eroi deopotrivă -, dar mai ales sunt superiori tuturor celor care dau pur și simplu crezare la ceea ce susține prin demonstrații știința”. Tot aici: „Fiecare are dreptul la propria opinie, dar trebuie să fie bine înțeles că avem de-a face cu opinii, nu cu fapte.
Nu avem dreptul să distorsionăm realitatea, să prezentăm niște «fapte alternative» ca pe niște adevăruri. Asta este otravă pentru încredere, fiindcă încrederea se bazează și pe cunoștințe comune, împărtășite, despre care putem discuta de asemenea. Nu sunt fapte împărtășite, care trebuie mereu înțelese din nou când se schimbă situația, ci sunt opinii și aluzii obscure la acțiuni obscure, oculte, ale unei elite care ne vrea răul.
Uneori avem de-a face cu proiecții de umbră absurde: prin vaccinare se urmărește exterminarea omenirii… Diverși actori interacționează în aceste fantasme obscure. Nu este doar unul, ci sunt mai mulți. Aceste narațiuni se referă într-un mod absolut evident la umbra omenirii, iar adepții lor pornesc de la premisa că ei și numai ei pot recunoaște prea bine această umbră a omenirii, însă propria parte de umbră din ea nu o recunosc.
Narațiunile conspiraționiste sunt imaginații împărtășite colectiv. Nu se urmăresc întotdeauna propriile imaginații, ci se adoptă și imaginațiile altora. Sunt reprezentări prefabricate, care sunt preluate și pentru care nimeni nu poartă răspunderea”.
„Imaginațiile – mai sesiza psihiatra Verena Kast – pot fi foarte utile, dar pot fi și distructive. Trebuie să adoptăm o poziție și față de imaginațiile noastre: sunt favorabile ori dăunătoare vieții? Acest lucru este deosebit de important atunci când preluăm imaginații de la alți oameni, care nu mai sunt legate de propriile noastre sentimente.