Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Diferența dintre frustrare reală și lipsă de etică profesională Etica profesională înseamnă, în esență, disponibilitatea de a face ce trebuie făcut, chiar și atunci când sarcina nu e deloc plăcută. Mai înseamnă și să-ți muști limba atunci când ai prefera să te plângi, în loc să treci pur și simplu la treabă.
E complet normal să ai frustrări reale legate de job. Ce nu e normal e să te plângi constant, aproape de fiecare responsabilitate care vine la pachet cu un loc de muncă. Cineva fără etică profesională transformă aproape orice așteptare rezonabilă într-un motiv de resentiment și se va văicări oricui îi stă în preajmă, indiferent cine ascultă.
Iată cele șase lucruri de care angajat ul „pe care nu și-l dorește nimeni” se plânge aproape constant. Nimeni nu e încântat să se trezească devreme, în fiecare zi. Oboseala e normală.
Un program solicitant poate fi greu, iar unele joburi chiar presupun orare care nu se potrivesc cu ritmul natural de somn al fiecăruia. Problema apare atunci când cineva cu etică profesională slabă se comportă de parcă simplul fapt de a veni la timp ar fi o cerință nerezonabilă. Se plânge de tot, de trafic, de vreme, de orice.
Până ajunge la muncă, deja și-a consumat jumătate din energie fiind furios că a trebuit, în general, să vină. Prezența constantă rămâne una dintre cele mai simple dovezi de seriozitate. Nu trebuie să iubești diminețile și nici nu trebuie să-ți placă neapărat jobul.
Trebuie doar să recunoști că alți oameni contează pe tine să fii acolo exact când ai spus că vei fi. Orice job are părți plictisitoare, face parte din pachet. Cineva cu etică profesională slabă are, adesea, o definiție surprinzător de îngustă a lucrurilor pe care e dispus să le facă.
Uneori, obiecțiile sunt complet legitime, nimeni nu ar trebui să accepte automat sarcini complet în afara fișei postului. Există o diferență clară între a-ți stabili o limită rezonabilă și a crede că orice sarcină neplăcută e sub demnitatea ta. O etică profesională solidă înseamnă să înțelegi că nu orice contribuție utilă e și interesantă.
Cineva care se așteaptă ca fiecare responsabilitate să fie o plăcere își poate petrece o cantitate surprinzătoare de timp plângându-se de realitatea banală a faptului că are… responsabilități. Există o diferență importantă între micromanagement și responsabilizare.
Să ai pe cineva mereu deasupra ta, care îți pune sub semnul întrebării fiecare decizie pentru că nu are încredere în tine, poate fi cu adevărat frustrant. Responsabilizarea e altceva, înseamnă să răspunzi pentru cât de bine îți faci treaba, de exemplu respectând un termen pe care ți l-ai asumat. Totuși, cineva cu etică profesională slabă poate reacționa la aproape orice formă de responsabilizare că și cum ar fi persecutat.
Uneori chiar e tratat nedrept, dar dacă aceeași plângere îl urmărește din job în job, merită pusă întrebarea: oare problema e mereu locul de muncă, sau altceva? Ăsta e unul dintre cele mai frustrante de urmărit. Cineva care vorbește constant despre cât de leneși sunt toți ceilalți din echipă, dar când te uiți la comportamentul lui propriu, face mai puțin decât minimul necesar.
Oamenii cu adevărat harnici au, de regulă, dovezi concrete pentru frustrările lor, pot arăta exact ce au dus la capăt, nu se folosesc de critica performanței altora ca să evite să se uite la propria contribuție. Există și o diferență importantă între a lucra eficient și a face doar minimul. Un angajat foarte eficient își termină treaba repede și folosește timpul rămas productiv.
Cineva cu etică profesională slabă termină minimul necesar și caută imediat cum să evite orice altceva. Să înveți ceva nou poate fi incomod. Nimeni nu vrea să se simtă incompetent, iar reînceputul cu un proces nou poate fi frustrant, mai ales când un loc de muncă schimbă constant procedurile fără să ofere training corespunzător.
Totuși, unii oameni resping învățarea aproape reflex.