Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum ne prelungește viața o minte puternică Mintea este puternică, ceea ce ştim prea bine. Într-atât de puternică, încât poate influenţa până şi speranţa noastră de viaţă.
Dar să lămurim chestiunea! Informațiile științifice vin dinspre dr. David Della Morte Canosci, autorul volumului Lupta contra timpului.
Algoritmul longevității… (Editura Trei, 2025): „A ne păstra optimismul, chiar şi în ciuda micilor suferinţe şi a dificultăţilor care inevitabil apar odată cu înaintarea în vârstă, este fundamental pentru a îmbătrâni cât mai sănătos. Dar lucrurile nu se rezumă doar la atât. Numeroase studii au demonstrat că tocmai creierul este acela care influenţează durata şi calitatea vieţii în diverse moduri, unele bine cunoscute, altele, mai puţin.
Cantitatea şi calitatea somnului, starea de spirit, stresul sunt factori despre care ştim deja că exercită o anumită influenţă. Mai puţin ştiut este, de exemplu, faptul că minte a acţionează asupra sistemului imunitar, făcându-ne mai mult sau mai puţin vulnerabili la boli”. Creierul comunică cu sistemul imunitar?
„Creierul a fost mult timp considerat un organ care funcționează fără vreo legătură cu sistemul imunitar. Până acum câțiva ani se credea că sistemul imunitar, prin incursiunile sale continue în țesuturile cerebrale, mai degrabă deranjează creierul, care are nevoie să funcționeze în mod autonom. Din acest motiv se credea că din creier lipsesc celulele imunitare și chiar şi sistemul limfatic.
În ilustrațiile cărților de anatomie publicate cu doar cinci sau șase ani în urmă, sistemul limfatic se oprește la nivelul nasului. Se credea, în esență, că creierul este oarecum separat de restul corpului printr-o barieră hematoencefalică, ce permitea trecerea substanţelor utile funcționării cerebrale şi blocarea celor dăunătoare. Ideea părea să fie confirmată de unele experimente în care se injectase colorant în sânge și se observase că vopseaua se răspândeşte în tot organismul, cu excepția creierului.
Fenomenul a fost atribuit parțial barierei cerebrale și parțial absenţei vaselor limfatice, care sunt distribuite în tot corpul, dar nu fuseseră niciodată identificate în creier”. „În schimb – a continuat dr. David Della Morte Canosci -, de câţiva ani s-a descoperit că şi în creier există un sistem imunitar şi un sistem limfatic, cu care creierul este într-o continuă comunicare.
De exemplu, există molecule proteice, citokinele, care în mod convenţional sunt considerate ca făcând parte din sistemul imunitar, dar care, în realitate, acţionează ca nişte neurotransmiţători, permiţând un dialog între sistemele noastre de apărare şi creier. De fapt, putem spune că citokinele sunt considerate o parte a sistemului imunitar doar pentru că acolo au fost descoperite, dar dacă cercetătorii le-ar fi observat pentru prima dată la nivel cerebral, probabil le-ar fi considerat ca făcând parte din sistemul nervos central”. Ce înseamnă acest lucru?
„Că sistemul nervos central, într-un anumit fel, are o influenţă asupra probabilităţii de a ne îmbolnăvi. Cu începere de la vârsta adultă, în fiecare an pierdem 0,2% din materia cerebrală sau 0,3-0,4% în cazul persoanelor afectate de scleroză multiplă, pentru a ajunge la 1% în cazul celor care suferă de boala Alzheimer. Vestea proastă e că, din păcate, este un proces fiziologic pe care nu-l putem anula.
Vestea bună este că nu ne dăm seama de această pierdere datorită unei caracteristici extraordinare a creierului: plasticitatea neuronală. Chiar și la vârsta adultă, neuronii sunt capabili să stabilească noi conexiuni între ei (sinapse) și să le modifice pe cele existente. Astfel, pentru a face față pierderii unui anumit număr de neuroni, în fiecare an, sinapsele rămase sunt capabile să înlocuiască sinapsele vechi și să preia sarcinile lor.
Datorită unor teste specifice, cunoaştem faptul că abilitatea sinapselor de a produce plasticitate se reduce progresiv odată cu vârsta.