Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » Cum folosește PSD acuzația de securism ca armă politică, deși partidul e plin la vârf de absolvenți SRI și a reciclat conservele SIE/DIE Cum folosește PSD acuzația de securism ca armă politică, deși partidul e plin la vârf de absolvenți SRI și a reciclat conservele SIE/DIE 29 iun. 2026 Cristian Pantazi • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul ”Securism” și ”propulsat de servicii” a scris luni PSD într-un comunicat despre Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR ca premier. Mureșan a respins acuzațiile, PSD nu a adus probe în sprijinul acuzației extrem de grave.
Dar o scurtă analiză a cv-urilor liderilor de acum ai PSD, precum și a legăturilor cu securiștii ale foștilor președinți arată legături trainice ale social-democraților cu serviciile de informații. Sorin Grindeanu , președintele partidului, a urmat în 2013 un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică la Academia Naţională de Informaţii din subordinea SRI. De notat că Sorin Grindeanu și-a șters informația din CV-ul oficial publicat acum pe site-ul Camerei Deputaților.
Tot Sorin Grindeanu a fost în perioada 2013-2014 membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Adică era cursant la SRI și controla SRI din Parlament. Claudiu Manda , actualul secretar general al PSD, a absolvit în 2011 Colegiul Național de Informații, din subordinea SRI.
Același Claudiu Manda a fost în perioada 2017-2019 președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI. Mihai Tudose , președintele Consiliului Național al PSD, a obținut în 2010 titlul de Doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii la Academia Naţională de Informaţii a SRI. O investigatie de presa a Centrului pentru Jurnalism de Investigatie arata ca Mihai Tudose și-ar fi plagiat teza de doctorat.
Din 2013, Mihai Tudose a devenit și conferențiar universitar la Academia de Informații a SRI. El a urmat în 2006 un curs post-universitar în domeniul securităţii naţionale la Colegiul Superior de Securitate Naţională (Serviciul Român de Informaţii). Și Bogdan Ivan , prim-vicepreședinte al PSD, pare să aibă o afinitate pentru servicii.
El a cerut sprijinul SRI într-o scrisoare prin care punea presiune pe președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan ca statul să cumpere gaze din SUA printr-un intermediar român. În acea scrisoare publicată în exclusivitate de G4Media, Bogdan Ivan a cerut să primească ”un mandat explicit” de negociere ”cu sprijinul” SRI . Legăturile liderilor cu serviciile secrete nu sunt doar apanajul actualei conduceri a PSD.
Ele datează de decenii. Precedentul șef PSD, Marcel Ciolacu , a fost doctorand la Academiei Naționale de Informații între anii 2013 – 2019 și a fost exmatriculat în 2019. Îndrumător științific al tezei lui Ciolacu a fost profesorul universitar Ioan Deac, iar titlul lucrării suna astfel: „Controlul parlamentar din perspectiva securității naționale”.
Liviu Dragnea , ex-președinte PSD, a fost și el un apropiat de servicii.
