DEMGY Făgăraş, parte a unui grup francez specializat în materiale plastice şi compozite de înaltă performanţă, produce componente pentru industriile aerospaţială, de apărare şi auto şi exportă în Europa, Asia şi America de Sud. Cu investiţii constante în automatizare, cercetare şi oameni, compania mizează pe dezvoltarea României ca hub industrial european pentru producţie avansată şi tehnologii cu valoare adăugată ridicată.
România are deja ingredientele necesare ca să devină un hub de competenţă în materiale avansate şi producţie de înaltă tehnologie: ingineri calificaţi, tradiţie industrială şi apartenenţă la UE. Pentru a deveni un centru de excelenţă, trebuie să perseverăm în educaţie, cercetare-dezvoltare, infrastructură şi stabilitate legislativă. Exemple precum DEMGY arată că este posibil să producem aici piese critice pentru cele mai exigente sectoare”, spune Teodora Ţarog, director general al DEMGY Făgăraş.
Aceasta este o unitate specializată în reducerea greutăţii produselor prin soluţii din materiale plastice şi compozite de înaltă performanţă, mai uşoare decât metalul, destinate sectoarelor aerospaţial, de apărare şi auto. Înfiinţată în octombrie 2004, localizată într-o unitate de 6. 800 mp, este specializată în sectoarele auto şi aeronautic şi a ajuns la 110 angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de 8 milioane de euro.
În Ro mânia, DEMGY operează două unităţi – Făgăraş şi Deva – care împreună au 200 de angajaţi, iar cea mai mare parte a producţiei este destinată exportului către Europa, Asia şi America de Sud. „Dincolo de cifre, cel mai important este că am trecut de la un model tradiţional de producţie la unul axat pe valoare adăugată. DEMGY Făgăraş este un pilon industrial al grupului: combină competitivitatea costurilor, expertiza tehnică şi proximitatea faţă de marii clienţi europeni”, adaugă Ţarog.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Ce spune Călin Matei, şeful Groupama, liderul pieţei asigurărilor care va trece de 1 mld. euro venituri în premieră în 2026: România are cel mai mare potenţial de dezvoltare în asigurări din Europa Spania-Argentina: finala Campionatului Mondial de Fotbal ca meci al economiilor Cum poţi să cheltuieşti încontinuu fonduri iar transportul public în Bucureşti să fie o ruşine? Azi, exemplul staţiilor de la tramvaiul 5, pe secţiunea modernizată.
S-au pus plăci noi pe peroane, s-au spart plăcile noi pentru a monta bănci pentru pasageri, acum se pun alte plăci noi Varşovia vs. Bucureşti: În timp ce Polonia pregăteşte construirea unui hub multimodal, Bucureştiul discută de mai mulţi ani despre construirea unui nou terminal Familia Tofan din Piatra-Neamţ a vândut distribuitorul de anvelope Dinamic 92 Distribution, cu afaceri de 410 milioane de lei, către Nordic Tyre Group De ce s-a asociat Banca Transilvania cu McLaren pentru F1. Sergiu Mircea, Banca Transilvania: Parteneriatul dezvoltat prin intermediul Mastercard reprezintă una dintre cele mai importante investiţii de marketing realizate de o companie românească într-o competiţie sportivă de nivelul F1 Exporturile de castraveţi din România către Polonia au ajuns în 2025 la un nivel record: 30.
000 de tone, de 24 mil. euro Bursă. Apetitul pentru Fidelis a scăzut de câteva luni, în timp ce ETF-urile de la bursă îşi dublează rulajele şi investitorii.
Ministerul Finanţelor a atras în iulie doar 658 mil. lei prin programul Fidelis, cel mai slab rezultat de la lansarea din vara anului 2020 Sorin Ichim, Raiffeisen Bank: Românii încep să cheltuiască ce rămâne după economisire, nu să economisească ce rămâne după cheltuieli Business sportiv. Sponsorizarea sportului nu mai înseamnă doar o siglă pe tricou, iar companiile nu mai caută doar vizibilitate.
Sportul nu mai este o cheltuială de imagine, ci o investiţie strategică Retailerii se duc după consumatori şi îşi adaptează formatele „standard“ pentru a fi acolo unde oamenii se adună în număr mare.