Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Ungaria ia măsuri radicale după scăderea nivelului Dunării Premierul Ungariei, Péter Magyar, anunță măsuri de urgență: consumatorii mari vor fi restricționați, iar centrala nucleară de la Paks ar putea fi oprită chiar în acest weekend Guvernul Ungariei a convocat în cursul nopții un grup operativ de criză, iar în urma ședinței au fost adoptate mai multe măsuri de urgență pentru protejarea sistemului energetic național. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineață de premierul Péter Magyar, într-un mesaj video.
Potrivit șefului Executivului, Ungaria se confruntă cu o situație excepțională, provocată de nivelul extrem de scăzut al Dunării și de reducerea producției de energie electrică, scrie telex. hu Premierul a precizat că, în cursul nopții, a fost necesară o nouă reducere a puterii centralei nucleare de la Paks. În prezent, centrala produce doar 480 MW , față de aproximativ 2.
000 MW în condiții normale de funcționare. „Este posibil ca oprirea completă a centralei să fie necesară mai devreme decât se estima, chiar în acest weekend”, a declarat Péter Magyar. În acest context, operatorul sistemului energetic ungar, MAVIR , a activat protocolul special destinat situațiilor de perturbare majoră a rețelei electrice.
Guvernul de la Budapesta a adoptat și un nou act normativ destinat reducerii consumului de energie. Potrivit premierului, cei mai mari consumatori industriali au acceptat deja, în mare parte, să reducă voluntar consumul, măsură care a eliberat aproximativ 240 MW din rețea. Autoritățile avertizează însă că această reducere nu va fi suficientă dacă centrala de la Paks va fi oprită complet.
Premierul a accentuat că populația reprezintă ultima categorie care ar putea fi afectată de eventuale restricții , obiectivul fiind protejarea consumatorilor casnici. Executivul ungar a decis, de asemenea, să permită temporar o utilizare mai extinsă a energiei produse de sistemele fotovoltaice instalate la locuințe. Măsura are ca scop reducerea dependenței de importurile costisitoare de electricitate și creșterea cantității de energie disponibilă în sistemul național.
Începând de luni, autoritățile vor introduce o serie de măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de energie și apă: Premierul Péter Magyar a declarat că autoritățile ungare sunt în contact permanent cu instituțiile responsabile din Austria și Slovacia. El a dezmințit informațiile apărute pe internet conform cărora cele două state ar fi redus intenționat cantitatea de apă care ajunge în Ungaria prin Dunăre. Potrivit acestuia, nici Austria, nici Slovacia nu au introdus restricții care să diminueze debitul fluviului către Ungaria , iar scăderea nivelului apei este cauzată exclusiv de seceta severă care afectează regiunea.