Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!

4Mind Sport 2024 Home » Articole » Cristi Danileț critică decizia CCR în cazul Fritz: „Un anumit magistrat asistent va trebui să ne convingă că albul e negru” Cristi Danileț critică decizia CCR în cazul Fritz: „Un anumit magistrat asistent va trebui să ne convingă că albul e negru” 17 aug. 2026 • 686 Ștefan Munteanu • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Fostul judecător Cristi Danileț critică decizia Curții Constituționale prin care a fost declarat constituțional amendamentul la legea ANI care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Danileț susține că există o decizie mai veche a CCR, din 2005, care ar fi stabilit că un mandat aflat în desfășurare nu poate fi întrerupt printr-o modificare legislativă.

Fostul magistrat face trimitere la Decizia CCR nr. 375/2005, pronunțată într-un context în care o lege urmărea încetarea mandatelor unor șefi din sistemul judiciar și obligarea acestora să participe la concursuri pentru ocuparea funcțiilor. Potrivit lui Danileț, Curtea a stabilit atunci că un mandat aflat în curs nu poate fi întrerupt.

„CCR a spus nu doar că judecătorii sunt inamovibili și nu pot fi mutați din funcție, ci că un mandat în curs nu poate fi întrerupt”, susține Danileț. Danileț afirmă că motivarea deciziei în cazul lui Dominic Fritz va reprezenta o provocare pentru Curtea Constituțională și sugerează că aceasta va necesita o interpretare juridică dificil de susținut. „Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să facă un contorsionism juridic-constituțional pentru a ne convinge că albul e negru”, afirmă fostul judecător.

El mai susține că, în CCR, motivările nu sunt redactate de judecătorii Curții, ci de magistrații-asistenți, pe care îi descrie drept „eminențele cenușii” ale instituției. „Iar noi vom dezbate, ne vom enerva, apoi vom accepta, pentru că CCR e dincolo de persoane și cazuri concrete. Sau ar trebui să fie”, a mai spus Danileț.

Potrivit acestuia, în cazul lui Dominic Fritz, Curtea nu ar trebui să permită ca o lege adoptată ulterior validării mandatului să introducă o condiție suplimentară care să ducă la încetarea unui mandat aflat deja în desfășurare. Curtea Constituțională a decis luni că este constituțional amendamentul introdus în legea integrității, susținut de PSD, prin care persoanele declarate definitiv incompatibile sau aflate în conflict de interese și pentru care nu a expirat perioada de interdicție își pierd funcția sau mandatul. Prevederea stabilește că persoanele pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese a fost constatat definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii și pentru care nu a trecut perioada de trei ani de interdicție își pierd de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.

Printre persoanele vizate se află și Dominic Fritz, primarul Timișoarei. În luna iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie definitivă prin care acesta a fost declarat în conflict de interese. În argumentarea sa, CCR a apreciat că stabilirea sancțiunilor pentru conflictul de interese intră în marja de apreciere a Parlamentului și că aplicarea acestora în timp, prin normele tranzitorii adoptate, respectă articolul 15 alineatul (2) din Constituție.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *