Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Captură video Antena 3 CNN/Intervenție a poliției în Sibiu O crimă cu sânge rece i-a șocat pe locuitorii din Gura Rîului, județul Sibiu: un bărbat de 48 de ani l-a ucis pe altul în vârstă de 60 de ani, cu mai multe lovituri de topor, apoi a dat foc trupului victimei până la carbonizarea aproape completă. Potrivit procurorului Cristiana Tegbo, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, transmite, luni, că fapta înfiorătoare a avut loc în 8 iulie.
Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus, duminică, 12 iulie, urmărirea penală şi reținerea persoanei suspectate de omor şi profanare de cadavre. „În fapt s-a reținut că în seara zilei de 8. 07.
2026, autorul în vârstă de 48 de ani, aflându-se împreună cu victima în vârstă de 60 de ani, în satul Gura Râului din județul Sibiu, a lovit-o de mai multe ori pe victimă cu un corp tăietor despicător (secure/topor) în zona capului şi în zona cervicală, provocând decesul acesteia, iar apoi a ars victima până la carbonizarea ei cvasicompletă”, transmite procurorul Tegbo. Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I. P.
J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu.