Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Prieteniile sunt esențiale pentru dezvoltarea copiilor, iar construirea lor nu trebuie să fie o misiune complicată. Odată cu revenirea la cursuri, pentru mulți copii apare și o întrebare importantă: cine le vor fi prietenii în noul an școlar?
Potrivit Sondajului Național privind Sănătatea Copiilor din 2024, realizat de Spitalul de Copii C. S. Mott din Statele Unite, 90% dintre părinți consideră că fiii și fiicele lor își doresc să aibă mai mulți prieteni .
Totodată, relațiile de prietenie sănătoase au un rol important în dezvoltarea copiilor: le cresc stima de sine și reziliența, le îmbunătățesc starea de spirit și îi protejează de singurătate și depresie. În același timp, tot mai mulți părinți, elevi și profesori spun că tinerii întâmpină dificultăți în a construi și menține relații apropiate. Utilizarea intensă a ecranelor contribuie la această problemă.
Numărul mare de urmăritori din mediul online poate fi confundat cu existența unor relații autentice, în timp ce orele petrecute în fața dispozitivelor reduc timpul în care copiii învață să interacționeze direct cu cei de vârsta lor. Vestea bună este că, în general, copiii au o capacitate naturală de a-și face prieteni, spune Anna Seewald, psiholog din Princeton, New Jersey, și realizatoarea podcastului „Authentic Parenting”. Rolul părinților este, în primul rând, să le ofere copiilor oportunități pentru a construi aceste relații și să-i ajute să le mențină.
Activitățile extracurriculare pot fi un bun punct de plecare, dar nu sunt suficiente. Copiii au nevoie și de timp liber, nestructurat, în care să se joace și să interacționeze fără intervenția permanentă a adulților. „ Primul lucru este să le oferim spații și oportunități ”, explică Seewald, care atrage atenția că mulți copii au programe extrem de încărcate.
Dacă un copil participă la patru sau mai multe activități extracurriculare, părinții ar putea lua în calcul să-i ofere mai mult timp pentru joacă liberă. La fotbal, gimnastică sau alte activități organizate, copiii urmează în principal instrucțiuni și au puține momente în care pot purta conversații sau se pot juca împreună. De aceea, prieteniile începute la astfel de activități au nevoie adesea de timp petrecut în afara antrenamentelor pentru a se consolida.
Lipsa unor astfel de contexte îi împiedică pe copii să-și dezvolte abilitățile sociale și emoționale și poate contribui, în timp, la timiditate sau dificultăți de interacțiune. În cazul adolescenților care întâmpină probleme de socializare și nu participă la nicio activitate, părinții îi pot încuraja să-și exploreze interesele. Odată găsit un domeniu care îi pasionează, este important ca tinerii să aibă posibilitatea de a petrece timp, față în față, cu persoanele pe care le cunosc acolo.
Deși părinții pot considera că statul acasă este mai sigur, interacțiunile directe cu prietenii oferă copiilor experiențe sociale importante și oportunitatea de a învăța să gestioneze relațiile. Pentru mulți copii, provocarea nu este să-și facă prieteni, ci să mențină aceste relații, spune Seewald. Conflictele apar încă de la vârste mici.
Doi copii se pot certa pentru o jucărie sau pot avea opinii diferite în timpul unei întâlniri de joacă. În astfel de situații, părinții tind uneori să întrerupă întâlnirea și să evite repetarea ei. O abordare mai utilă este ca adulții să-i ajute pe copii să găsească soluții: să împartă, să negocieze și să rezolve conflictele care apar.
„ Trebuie să-i îndrumăm în momentele dificile și să-i învățăm că relațiile vin la pachet cu conflictele ”, spune psihologul. Astfel, copiii învață treptat că neînțelegerile sunt firești și o relație nu trebuie abandonată la primul conflict. În schimb, ei pot învăța să repare relația, să ierte și să manifeste compasiune.
Pe măsură ce cresc, aceștia folosesc tot mai mult mesajele text și aplicațiile pentru a păstra legătura cu prietenii.