Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată PUSL solicită retragerea proiectului de pe ordinea de zi și deschiderea unui dialog cu părinții, cadrele didactice și reprezentanții școlilor implicate Proiectul privind reorganizarea spațiilor școlare din incinta Școlii Gimnaziale nr. 128 din Sectorul 5 provoacă reacții înainte de ședința Consiliului Local.
Liderul PUSL București, Daniel Florea, solicită retragerea proiectului de pe ordinea de zi, susținând că acesta nu poate fi adoptat fără consultarea părinților și a comunității școlare. Potrivit PUSL, solicitarea vine în urma numeroaselor sesizări primite din partea părinților și a cetățenilor din Sectorul 5, care reclamă lipsa unor soluții clare pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 146 „I.
G. Duca”, dar și efectele pe care măsurile propuse le-ar putea avea asupra activității educaționale desfășurate la Școala Gimnazială nr. 128.
Formațiunea susține că orice decizie privind reorganizare a unor unități de învățământ trebuie să fie fundamentată pe interesul superior al copilului și pe consultarea tuturor celor implicați, avertizând că actualul proiect riscă să genereze perturbări în activitatea școlară și tensiuni între comunitățile educaționale. „Rolul Primăriei și al Consiliului Local este să găsească soluții reale pentru problemele oamenilor, nu să genereze tensiuni sociale. Este inadmisibil să iei decizii în privința copiilor și să nu fie consultați părinții și toți cei implicați”, a declarat Daniel Florea.
PUSL solicită retragerea proiectului de pe ordinea de zi și deschiderea unui dialog cu părinții, cadrele didactice și reprezentanții școlilor implicate, astfel încât soluția finală să răspundă intereselor tuturor elevilor afectați. Dezbaterea din Sectorul 5 readuce în atenția opiniei publice tema modului în care sunt luate deciziile privind reorganizarea unităților de învățământ și rolul consultării comunității înaintea unor măsuri care pot influența activitatea școlară.