Comisarii au identificat numeroase nereguli privind siguranța alimentelor și condițiile de desfășurare a activităților din domeniul alimentației publice și al agrementului, iar în cazul a 31 de operatori au dispus suspendarea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor. Potrivit ANPC, în timpul controalelor au fost aplicate 643 de amenzi contravenționale, însumând aproximativ 3 milioane de lei, precum și 474 de avertismente.

Valoarea produselor verificate a depășit 1,9 milioane de lei. În urma verificărilor, comisarii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor nepotrivite în valoare de peste 105. 000 de lei, iar alte produse, estimate la peste 305.

000 de lei, au fost oprite temporar de la vânzare până la remedierea problemelor constatate. Produse expirate, alimente alterate și condiții improprii de depozitare Controalele au scos la iveală multiple abateri privind comercializarea și prepararea produselor alimentare. Printre cele mai grave nereguli identificate se numără existența unor produse din carne care prezentau acumulări mucilaginoase, comercializarea unor alimente cu termenul de valabilitate depășit și utilizarea uleiului alimentar cu un grad avansat de degradare termică.

Inspectorii au mai constatat că numeroși operatori nu respectau condițiile și temperaturile de depozitare pentru produse perisabile, precum carne, preparate din carne, pește, ciorbe sau sosuri, iar în unele cazuri preparatele calde nu erau păstrate la temperaturile prevăzute de legislație. De asemenea, au fost descoperite produse de origine vegetală depreciate calitativ, cu urme de mucegai, lovituri sau striviri, precum și alimente fără elemente de identificare și trasabilitate. Deficiențe în bucătării și spații de agrement ANPC a mai constatat deficiențe privind igiena și întreținerea spațiilor în care sunt preparate alimentele.

Comisarii au găsit blocuri alimentare întreținute necorespunzător, precum și echipamente și ustensile uzate, cu acumulări de rugină, resturi alimentare și urme de arsură. Nereguli au fost identificate și în zona serviciilor de agrement. Potrivit autorității, unele echipamente prezentau un grad avansat de uzură și nu mai îndeplineau cerințele de siguranță, iar în cazul unor piscine și spații de agrement au fost constatate degradări, lipsa unor componente și deficiențe privind elementele de protecție destinate utilizatorilor.

Totodată, inspectorii au descoperit cazuri în care ape minerale, băuturi răcoritoare și băuturi alcoolice erau depozitate în bătaia directă a razelor soarelui și la temperatura mediului ambiant, fără respectarea condițiilor recomandate de păstrare. ANPC precizează că acțiunile de control vor continua la nivel național pentru verificarea respectării legislației privind protecția consumatorilor și pentru eliminarea de la comercializare a produselor care pot pune în pericol sănătatea populației.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *