Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Accident în Timișoara Un impact puternic între un camion și un autobuz a avut loc miercuri dimineață pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara, punând în alertă echipajele de intervenție. Alarma a fost dată în jurul orei 07:35, moment în care ISU Timiș a mobilizat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, două ambulanțe SMURD și nouă pompieri, care s-au deplasat la fața locului.
La volanul camionului se afla o singură persoană, șoferul, în timp ce autobuzul implicat în accident avea la bord aproximativ 40 de călători. În urma coliziunii, trei persoane din autobuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind tratate chiar la locul incidentului. Echipele de intervenție se află încă la fața locului, iar oamenii legii vor ancheta pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
Citește pe Antena3. ro Legea ANI a trecut de Senat. „Amendamentul Fritz” a rupt alianța PNL-USR.
Liberalii au votat „pentru” × Citește pe LongevityMagazine. ro Ce este comunicarea asertivă și cum să îți exprimi punctul de vedere fără conflicte Citește pe Fanatik. ro Petrolul încearcă o nouă „șmecherie” în dosarul de insolvență.
Miza e de 5 milioane de euro!