Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Caniculă extremă în Satu Mare, Bihor și Arad. Maximele de august aduc cod roșu Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod roșu de caniculă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, valabilă de duminică, ora 10:00, până luni, ora 10:00, în condițiile în care temperaturile maxime vor atinge 39-40 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, în județele Satu Mare, Bihor și Arad valul de căldură intens va persista pentru a treia zi consecutiv și se vor înregistra temperaturi extreme comparabile cu recordurile absolute ale primei decade a lunii august. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37… 38 de grade în județul Satu Mare și de 39…

40 de grade în județele Bihor și Arad. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu minime de 19…

25 de grade, cele mai ridicate valori urmând să se înregistreze în Dealurile de Vest. De asemenea, ANM a emis, pentru aceeași perioadă, un Cod portocaliu de caniculă pentru județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș. În aceste județe va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime de 20… 24 de grade.

Un Cod galben este în vigoare duminică în vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului și al Transilvaniei, precum și în jumătatea nordică a Moldovei. În aceste zone se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, local va fi caniculă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii restrânse, va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului.

Pe alocuri, noaptea va fi tropicală, cu minime de 20… 22 de grade. Meteorologii au emis și o informare meteorologică valabilă în intervalul 1 august, ora 10:00 – 5 august, ora 10:00.

Potrivit acesteia, sâmbătă (1 august), duminică (2 august) și luni (3 august), valul de căldură va fi intens și va persista în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării, iar de marți (4 august) va fi în extindere și intensificare în sudul și sud-estul teritoriului. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, la început în regiunile vestice, sud-vestice și parțial în cele centrale, apoi treptat în toate zonele de câmpie, podiș și deal. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…

30 de grade pe litoral și până la 39… 40 de grade în Câmpia de Vest. Nopțile vor fi tropicale (cu minime de 20…

25 de grade), la început pe litoral și local în regiunile vestice, iar din noaptea de marți spre miercuri în cea mai mare parte a țării. Pentru intervalul 1 august, ora 10:00 – 2 august, ora 10:00, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală pentru județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș. În aceste județe, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 35 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse, în general, între 20 și 24 de grade. De asemenea, pentru intervalul 1 august, ora 10:00 – 2 august, ora 10:00, meteorologii au emis o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat și noapte tropicală, valabilă pentru sudul și vestul Olteniei, sudul Banatului, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea nordică a Moldovei.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *