Cazul a fost prezentat în premieră de Mediafax , care a relatat declarațiile controversate făcute de realizator în emisiunea difuzată pe 13 iulie. Ulterior, CNA s-a autosesizat și a comunicat că va analiza conținutul programului.

În ședința publică din 15 iulie 2026, membrii Consiliului au analizat raportul întocmit de Direcția Monitorizare și au constatat încălcarea articolului 51 alineatul 2 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Potrivit articolului invocat de CNA, „este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”. Decizia vizează emisiunea „iAM Banciu 13 Iulie | Primele patru favorite sunt în semifinale!

”, publicată pe platforma iAMsport. În timpul emisiunii, Radu Banciu a susținut că fotbaliștii francezi ai căror părinți provin din alte state nu ar putea fi considerați francezi. „Aici ai voie să pui 11 negri într-o echipă, e legitim.

Dar, pe de altă parte, într-adevăr, ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată. Oricât ar încerca să spele – asta e o figură de stil aici cu spălatul – să spele aparențele, nu vor reuși”, a afirmat realizatorul. Radu Banciu a continuat spunând că originea părinților ar exclude posibilitatea ca o persoană să fie franceză.

„Nu poate să fie taică-tu camerunez și maică-ta algeriancă și tu să te pretinzi francez. Nu vei fi niciodată”, a afirmat acesta. În urma analizării fragmentelor, CNA a stabilit că afirmațiile reprezintă o încălcare a normelor care interzic manifestările rasiste și xenofobe în programele audiovizuale și a aplicat serviciului iAMsport o somație publică.

Nu este primul incident la iAMsport: acuzația falsă lansată împotriva Dianei Buzoianu În martie 2026, Florin Prunea a susținut în direct la Iamsport că Diana Buzoianu, ministrul Mediului, ar fi făcut videochat înainte de a intra în politică. Fostul internațional a prezentat acuzația drept o informație pe care și-ar fi amintit-o, afirmând inclusiv că acest lucru s-ar fi întâmplat „100%” la Slobozia. Informația era falsă.

Ulterior, iAMsport a recunoscut că informația era eronată, iar fostul portar și-a cerut scuze public. „Am văzut postarea cuiva pe TikTok și am spus ce am văzut. Ar fi trebuit să specific asta.

Nu o cunosc personal pe doamna ministru și vreau să spun clar că nu am nimic cu dânsa. Îmi prezint public scuze pentru acest moment, pe care îl regret”, a transmis atunci Florin Prunea. Diana Buzoianu a afirmat ulterior că a fost șocată de ușurința cu care astfel de acuzații inventate pot fi propagate și a descris incidentul drept parte a unei „realități paralele”.

„M-a șocat partea aceasta de fake news-uri. E absolut halucinant cât de ușor pot fi manipulate și împinse foarte rapid campanii coordonate”, a afirmat ministra Mediului.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *