Urina câinilor lăsată pe trotuare, în parcuri și chiar pe echipamentele de joacă ar trebui tratată ca o problemă de igienă publică, nu ca un detaliu inevitabil al vieții la oraș. Este opinia unui clujean care cere ca regulile de conviețuire din spațiile comune să se aplice la fel pentru oameni și pentru animalele de companie.
Bărbatul, care nu este numit în sursă, și-a susținut punctul de vedere cu o scenă la care spune că ar fi asistat lângă un parc. Un băiețel de 3-4 ani, însoțit de bunică, ar fi urinat lângă un copac, sub privirile altor copii. O mamă aflată în apropiere, cu propriul copil și cu un bichon, i-ar fi spus micuțului că nu se face așa ceva în public. Mai puțin de zece secunde mai târziu, câinele ei ar fi urinat pe bara metalică din mijlocul unui tobogan.
Contrastul l-a făcut să se întrebe de ce un comportament considerat nepotrivit la un copil e acceptat la un animal. „Dacă oamenilor nu le este igienic să își facă nevoile în spațiul public, de ce este în regulă ca și câinii?”, a întrebat el, comparând situația cu vremurile în care conținutul oalei de noapte ajungea în drum, în fața casei. Spune că în unele zone, mai ales vara, mirosul de urină este greu de suportat.
Clujeanul crede că discuția despre câini se oprește de obicei la fecale, deși urina ridică aceeași problemă de curățenie. Mai mult, susține că mulți proprietari strâng excrementele doar când se simt observați. Nu face din animale țapi ispășitori: recunoaște că vina aparține lipsei de responsabilitate a unor stăpâni, nu câinilor.
Bărbatul nu minimizează nici partea cealaltă a poveștii. Este de acord că și copiii trebuie educați să nu urineze în public, mai ales când adulții din preajmă nu reacționează. Dar, insistă el, miza nu ține doar de decență, ci de igiena și curățenia spațiilor folosite zilnic de familii cu copii, inclusiv din Cluj.
Întrebarea de fond rămâne cât de departe poate merge responsabilitatea unui proprietar: un câine nu se poate abține, însă stăpânul poate alege pe unde îl plimbă și poate evita locurile unde se joacă copiii. Reguli explicite pentru urină, spre deosebire de cele pentru fecale, sunt greu de aplicat, ceea ce face din subiect mai degrabă o chestiune de bun-simț decât de amenzi.
Sursă text și foto: Știri de Cluj — articolul original