Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Ce spune Ciprian Ciucu despre sistemul de termoficare Termoenergetica a acumulat datorii de 1,75 miliarde de lei către ELCEN, plus penalități de 410 milioane de lei, situația financiară fiind critică. Ciprian Ciucu a declarat că sistemul actual păstrează problemele structurale care au condus la falimentul fostului RADET.
Ciprian Ciucu a prezentat miercuri situația financiară a Termoenergetica și cauzele care, în opinia sa, au dus la acumularea datoriilor. Primarul general a comparat actuala situație cu cea a fostei RADET, care a intrat în faliment în 2018-2019, cu o datorie de 3,5 miliarde de lei. „Sistemul pus în loc e fix acelaşi.
Termoenergetica are fix aceleaşi hibe pe care le avea şi RADET, administrativ şi structural. Am schimbat sigla, dar am păstrat mecanismul care a falimentat RADET”, a declarat edilul, conform Primăriei Municipiului București. Primarul general a precizat că Termoenergetica are în acest moment datorii de 1,75 miliarde de lei către ELCEN și penalități de 410 milioane de lei.
Pentru comparație, bugetul anual al Primăriei Capitalei este de 5-6 miliarde de lei. Una dintre cauzele situației financiare o reprezintă pierderile de agent termic prin conductele vechi, a explicat Ciucu. O altă problemă este reducerea consumului de energie la jumătate față de nivelul de acum 25 de ani, în condițiile în care sistemul fusese proiectat inclusiv pentru alimentarea marilor consumatori industriali din jurul Bucureștiului.
„Nu tot ce este produs ca pierdere de Termoenergetica e recunoscut de ANRE. Există o pierdere recunoscută, de 22%. Acum, în iunie 2026, pierderea reală e la 38%”, a explicat primarul general.
Autoritatea ia în calcul la stabilirea tarifelor numai nivelul de pierderi recunoscut, astfel că pierderile care depășesc acest nivel nu pot fi recuperate prin tariful reglementat. În cazul Termoenergetica, diferența nu poate fi facturată Primăriei Capitalei și înseamnă, conform lui Ciucu, aproximativ 130 de milioane de lei pe an. Pierderile au început însă să scadă în urma investițiilor realizate în sistemul de termoficare, cele mai mari probleme fiind în continuare pe rețeaua principală.
Pierderile de apă provocate de fisuri și avarii generează alte costuri, de 60 de milioane de lei pe an, conform datelor prezentate de municipalitate. „Pierderile recunoscute se facturează cu 9% TVA, cele nerecunoscute cu 20%. Alte 96,5 de milioane de lei”, a mai arătat primarul general.
O altă problemă este diferența dintre costul real al gigacaloriei și prețul plătit de populație, diferență care trebuie acoperită prin compensații de la bugetul Primăriei Capitalei. Prețul real al gigacaloriei este în acest moment de 921,82 lei. Termoenergetica cumpără gigacaloria de la ELCEN cu 485,37 lei și o vinde populației cu 330 de lei, a precizat Ciucu.
Edilul a atras atenția și asupra costurilor de producție ale ELCEN, despre care spune că sunt ridicate din cauza tehnologiilor vechi. Potrivit acestuia, majoritatea centralelor electrotermice au tehnologii din anii 1970-1980, excepție făcând CET Vest, unde tehnologia datează din anii 2000. Soluția prezentată de primarul general este înființarea unui sistem centralizat de alimentare cu energie termică (SACET), prin care producția și transportul energiei termice să fie reunite sub autoritatea Primăriei Capitalei.
În prezent, ELCEN, aflată în subordinea Ministerului Energiei, asigură producția, iar Termoenergetica, companie a municipalității, se ocupă de transportul și furnizarea agentului termic. Primarul general susține că unificarea celor două componente ale sistemului ar elimina penalitățile și ar permite folosirea banilor pentru modernizarea rețelei. Potrivit acestuia, 75% din rețeaua primară nu a fost încă înlocuită, iar unele conducte au o vechime de 50-60 de ani.
„În toată ţara s-au unificat producţia cu transportul, e o logică economică în spate. E nevoie să eliminăm această aberaţie administrativă.