Piaţa rezidenţială traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, marcată de inflaţie, creşterea TVA, volatilitatea cursului valutar, conflicte geopolitice şi incertitudine politică internă. Cu toate acestea, dezvoltatorii care privesc businessul pe termen lung continuă să investească şi să livreze proiecte, mizând pe faptul că nevoia de locuire rămâne una fundamentală, este una dintre concluziile discuţiei cu Adrian Stoichină, Co-CEO şi Partner, Prima Development Group.
Cu o prezenţă de două decenii pe piaţa rezidenţială şi peste 4. 500 de locuinţe livrate în Oradea, compania şi-a consolidat în ultimii ani poziţia şi în Bucureşti, unde dezvoltă proiecte de amploare precum Prima Astera şi Prima Solis. „Suntem pe piaţa dezvoltărilor rezidenţiale de 20 de ani.
Noi am început să dezvoltăm în Oradea, suntem cel mai mare dezvoltator de acolo. Avem 4. 500 de locuinţe deja livrate în Oradea.
În Bucureşti am intrat în 2017 cu un proiect boutique în zona centrală a Capitalei. Între timp, în Bucureşti am terminat deja trei proiecte – Boemia Apartments, Core Timpuri Noi şi Prima Vista, în două faze –, iar astăzi lucrăm la două proiecte pe care le avem în construcţie: Prima Astera, care are aproximativ 500 de apartamente şi a cărei primă fază o livrăm anul acesta, şi Prima Solis, unde livrăm prima fază la jumătatea anului viitor şi unde avem un număr total de 1. 600 de apartamente.
” În prezent, Prima Development Group are în lucru proiecte cu o valoare cumulată de aproximativ 130 de milioane de euro. Într-un context în care mulţi investitori aleg să amâne deciziile, compania continuă să urmeze planurile de dezvoltare stabilite. „Valoarea totală de investiţie pentru Prima Astera, faza unu, se apropie de 50 de milioane de euro.
Pentru faza a doua, pe care o avem deja în construcţie, este tot undeva la 40 de milioane de euro, iar prima fază de la Prima Solis are o valoare de investiţie tot spre 40 de milioane de euro. Adică vorbim de un total de aproximativ 130 de milioane de euro în proiecte care sunt astăzi în construcţie. ” Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Care sunt domeniile de interes pentru fondurile de private equity din România.
Szabolcs Nemes, Roland Berger: Sănătatea rămâne pe locul întâi, dar vedem că energia şi utilităţile iau faţa IT-ului pentru a ocupa poziţia secundă Apetitul românilor pentru consum pe credit a rămas temperat în S1/2026. Dobânda medie, tot peste 10% Ovidiu Pinghioiu, directorul general al Cegeka România: Dacă nu avem juniori în următorii cinci-zece ani, nu vom avea IT peste 30 de ani Bursă. Finanţe personale.
Acţiunile OMV Petrom se tranzacţionează pe Bursă la un raport preţ/profit de 28, cel mai ridicat nivel de după 2015 Cine mai angajează în România? Construcţiile, transporturile şi HoReCa ţin piaţa muncii în mişcare Business sportiv. Canotajul, unul dintre cele mai medaliate sporturi din România, nu are o infrastractură cu care să se mândrească, dar abia pune bazele primei arene olimpice.
Cum reuşeşc sportivii să facă performanţă şi să aducă medalii unei ţări care nici măcar o arenă olimpică nu le-a oferit până acum? Din hub imaginar, România, plină de resurse, a devenit o vulnerabilitate regională: România trebuia să aibă în centrale pe gaz 4. 000 MW anul acesta.
Dar nimic nu a fost finalizat, iar acum guvernul a ajuns la etapa de închis fabrici în lipsa energiei Ungaria, o ţară de două ori mai mică decât România ca populaţie şi suprafaţă, produce medicamente de 3,4 mld. euro pe an, faţă de 1,4 mld. euro România.
Ungaria este pe excedent la medicamente. România este pe deficit, importă de 6 mld. euro şi exportă sub 2 mld.
euro Creditele ipotecare noi în lei au depăşit 27 mld. lei în S1/2026, fiind în scădere faţă de S1/2025. Dar băncile au coborât dobânzile în lunile mai şi iunie, dând un impuls creditării.
Soldul ipotecarelor în lei trece de 110 mld.