Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Jurnalul/Incidentele în sistemul de termoficare sunt foarte dese, din cauza vechimii conductelor. Termoenergetica, compania de termoficare a Capitalei care este deținută de Primăria Generală, este tot mai aproape de faliment pentru că acumulează tot mai multe restanțe financiare față de Electrocentrale București (ELCEN) producătorul agentului termic.

La zece ani de la înființare, ea fiind moștenitoarea fostei Regii Autonome de Distribuție a Agentului Termic (RADET), are datorii imense. Termoenergetica are facturi neachitate în valoare de 1,52 de miliarde de lei, această restanță fiind acumulată în intervalul noiembrie 2025-iunie 2026, potrivit ultimelor date publicate pe site-ul companiei. Cele mai mari restanțe au fost contabilizate în perioada sezonului rece, când sistemul centralizat de încălzire funcționează.

Astfel, numai în luna ianuarie a acestui an, Termoenergetica are o restanță financiară de peste 283 de milioane de lei. Acumularea acestor datorii pune o presiune foarte mare pe ELCEN, mai ales că se apropie sezonul rece și facturile pe care trebuie să le onoreze Termoenergetica vor crește din nou. Modernizarea, atât a sistemului de producere a agentului termic, cât și a celui de distribuție, este singura șansă pentru a putea oferi un preț atractiv al gigacaloriei care să-i facă pe bucureșteni să nu mai părăsească sistemul centralizat, iar pe cei care au făcut-o deja să se întoarcă.

Deocamdată, Termoenergetica cheltuiește mai mult decât produce. Bugetul de venituri și cheltuieli al companiei arată că anul acesta ea cheltuiește 1. 076 de lei pentru a obține un venit de 1.

000 de lei, ceea ce arată că managementul practicat de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, se dovedete la fel de falimentar ca al predecesorului său, actualul președinte Nicușor Dan. Pe lângă datoriile curente, Primăria Capitalei mai are o datorie istorică față de ELCEN pe care a preluat-o de la fostul RADET, în valoare de 3,5 miliarde de lei. Suma face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanței, iar dacă Primăria Generală va pierde procesul cu ELCEN, societate aflată sub controlul Ministerului Energiei, Capitala riscă să intre în incapacitate de plată, recunoaște actualul primar al Bucureștiului.

Societatea de Transport București și Termoenergetica înghit în prezent circa jumătate din bugetul municipalității prin subvențiile pe care le acordă. Ultima majorare a prețului gigacaloriei a fost în noiembrie 2025, după ce TVA-ul redus pentru termoficare în perioada sezonului rece a fost majorat atunci de Guvernul Bolojan de la 5 la 11% (în afara sezonului de încălzire cota de TVA este de 21%, începând cu 1. 08.

2025). În iarna 2025-2026 prețul energiei plătit de clienții racordați la sistemul centralizat de încălzire a fost de 366,94 de lei, cu TVA inclus. Prețul real al gigacaloriei, adică costul de producție fără subvenții, este semnificativ mai mare, de circa 1.

000 de lei, dar municipalitatea acoperă o parte importantă din diferență din buget. În sezonul de iarnă trecut, bucureștenii au avut printre cele mai mici prețuri la gigacalorie datorită acestei subvenții, în condițiile în care la Timișoara a fost de 450 de lei/Gcal, la Oradea 435 de lei/Gcal, la Constanța și Mangalia de circa 400 de lei/Gcal etc. Pentru anul în curs, subvențiile primite de Termoenergetica de la Primăria Generală a Capitalei se ridică la suma de 1,16 miliarde de lei, ea fiind însă mai mică decât cea acordată cu un an înainte.

Municipalitatea plătește însă cu mari întârzieri aceste subvenții, ceea ce face ca nici Termoenergetica să nu-și poată onora obligațiile către ELCEN, ale cărei planuri de investiții sunt încurcate. „Zilele acestea mă concentrez pe salvarea sistemului de termoficare.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *