Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Farul Constanta/Farul pleacă neînvinsă din Gruia CFR Cluj și Farul Constanța au încheiat la egalitate vineri seara, în Gruia, în partida care deschide etapa a 8-a a Superligii de fotbal. Partida s-a încheiat fără gol, fiind al șaptelea meci în ultimele cinci etape care se termină cu o remiză albă.
Farul a avut prima mare ocazie în minutul 3, când Ganea a trimis mingea în bară din interiorul careului. Oaspeții au mai ratat o șansă importantă în minutul 24, din poziție de singur cu portarul. În minutul 56, Farul a solicitat lovitură de la 11 metri după un duel între Ganea și Braun în careul gazdelor.
Arbitrul Radu Petrescu a lăsat jocul să continue, iar VAR nu a intervenit. CFR Cluj a avut, la rândul său, ocazii în partea secundă. Biliboc a șutat din careu în minutul 66, dar portarul Rafael Munteanu a intervenit foarte bine.
În minutul 76, Farul a fost din nou aproape de deschiderea scorului. Njike a reluat cu capul, dar Vâlceanu a respins, iar Gustavo Marins a trimis mult peste poartă dintr-o poziție favorabilă. În prelungirile partidei, Alibec a avut o șansă de a decide partida pentru constănțeni, însă apărarea gazdelor a intervenit înainte ca acesta să ajungă să șuteze la poartă.
Astfel, CFR Cluj bifează prima sa remiză din campionat, după două succese la rând. Ocupă, în momentul de față, locul 8, cu 10 puncte din șapte meciuri, la egalitate cu alte patru formații. Farul a înregistrat al patrulea rezultat consecutiv de egalitate și al cincilea din opt partide.
Ocupă locul al cincilea, de play-off, cu 11 puncte. Citește pe Antena3. ro O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară.
Are în CV „dormitul pe acte” × Citește pe LongevityMagazine. ro Video: Sedentarismul – Boala invizibilă care ne scurtează viaţa Citește pe Fanatik. ro Transferurile lui Gigi Becali la FCSB au băgat frica în Universitatea Craiova: „Va fi un competitor dificil!