CEC Bank participă în programul SME Eco-Tech, schemă de sprijin cu un buget de 288,8 mil. lei destinată investiţiilor verzi şi digitale în industria prelucrătoare, prin care IMM-urile pot beneficia de granturi de până la 267.

240 de lei şi de credite pentru cofinanţarea proiectelor. Din bugetul total de care dispune programul, de 288,8 mil. lei, 70% reprezintă contribuţia Confederaţiei Elveţiene, şi are ca obiectiv sprijinirea IMM-urilor din industria prelucrătoare pentru investiţii care contribuie la creşterea competitivităţii, productivităţii, eficienţei energetice şi la reducerea impactului asupra mediului.

Companiile eligibile pot beneficia de o finanţare nerambursabilă de până la 267. 240 de lei – maximum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile. Iar diferenţa – de minimum 60% -, trebuie asigurată prin cofinanţare, inclusiv prin credite de investiţii acordate de băncile partenere.

Valoarea minimă a unui proiect eligibil este de 668. 100 lei, iar realizarea investiţiei poate dura maximum 12 luni de la semnarea acordului de finanţare. Cristina Bellu „Transformarea verde şi digitală nu mai reprezintă doar o oportunitate, ci o condiţie esenţială pentru dezvoltarea pe termen lung a companiilor româneşti.

Ne dorim ca un număr cât mai mare de antreprenori să valorifice această oportunitate de finanţare, care combină fondurile nerambursabile cu soluţii bancare adaptate nevoilor de investiţii ale mediului de afaceri“, spune Ramona Ivan, director al Direcţiei Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale din cadrul CEC Bank. Pentru componenta de cofinanţare, CEC Bank oferă credite de investiţii cu o dobândă de ROBOR la şase luni plus o marjă de 3,5% pe an, pe o perioadă de până la 60 de luni şi cu o perioadă de graţie de maximum 12 luni, în care beneficiarii achită doar dobânda aferentă sumelor utilizate. Potrivit Ministerului Economiei, bugetul programului permite finanţarea a cel puţin 800 de întreprinderi mici şi mijlocii din sectorul producţiei, care vor să investească în digitalizarea proceselor, reducerea consumului de resurse, eficienţă energetică şi creşterea valorii adăugate a producţiei realizate în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Câţi români şi câte firme mai au credite legate de ROBOR? Aproape 270. 000 Cod roşu în energie.

De ce preţul spot explodează chiar dacă se montează solare şi baterii pe bandă rulantă? Nicolae Bănică, CEO, Oscar Downstream: Strategia noastră a urmărit întotdeauna consolidarea capacităţilor logistice şi creşterea gradului de control asupra lanţului de aprovizionare Iulian Sorescu, Kinstellar: Vor exista ajutoare de stat în valoare de 2 mld. euro pentru producţie şi cercetare Bursă.

Cum s-ar putea reflecta anunţul oficial al listării Digi Spania în cotaţia grupului de la Bucureşti Bursă. Piaţa brokerilor de la BVB în martie 2026. Tradeville domină ca număr de clienţi, BT Capital ca active în custodie, Swiss Capital ca portofoliu mediu per client România se îndreaptă vertiginos spre dezindustrializare prin închiderea Damen Mangalia şi Sidex Galaţi ZF Agropower.

Ana Maria Mircea, Asociaţia pentru Promovarea Babicului de Buzău: A durat trei ani să obţinem certificarea europeană IGP. Vrem să luăm fonduri pentru promovare de la Bruxelles Adrian Pascu, director general, Danone Europa Centrală şi de Est: Ponderea exportului în producţia fabricii din Bucureşti a ajuns la 34%. Dacă mergeţi în vacanţă în Italia, în Spania, veţi consuma iaurt Activia produs în România.

Producem 70. 000 de tone de iaurt în fabrica din Bucureşti, ne vom duce spre 85. 000 de tone cu noua investiţie pe care o avem Salt pentru liderul din lactate.

Albalact, producătorul Zuzu, şi-a dublat businessul după pandemie şi a ajuns la aproape 1,5 mld. lei afaceri ZF Live. Vasile Godîncă-Herlea, CEO, Azitis: În primele cinci luni au fost puse la vânzare active în distress de peste 1,7 mld.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *