♦ Prosumatorul care şi-a pus o baterie pentru stocare a energiei, apoi îşi încarcă maşina electrică şi şi-a montat o pompă de căldură pentru încălzire, alături de o instalaţie de climatizare, devine un consumator ideal, care foloseşte aproape tot din producţia de energie pentru nevoile sale. Deşi este un segment la început, se vede o creştere, lucru care arată că în sfârşit tranziţia energetică trece de la nivelul de concept şi ajunge „la firul ierbii“, la client, spune Claudia Griech, CEO E.

ON Energie România, într-o discuţie la CEC Bank pentru afaceri româneşti. E. ON Energie România este un business axat pe furni­za­rea de energie şi gaze, activ şi în zona de servicii energetice, care anul trecut a ajuns la o cifră de afaceri de 8,7 mld.

lei şi un profit net de 286 mil. lei. „Vedem că avem o piaţă cumva în maturizare şi asta pentru că acum clienţii nu mai caută doar energie, ci caută soluţii care le oferă control asupra consumului şi cos­turilor.

Cumva, volatilitatea pieţei generea­ză nevoia de predictibilitate şi confort. Vedem un interes tot mai mare pentru soluţii energetice integrate. Ca să dau câteva cifre, vorbim în prima parte a anului de peste 100.

000 de clienţi rezidenţiali care au ales o soluţie energetică de la noi. Vedem o creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut“, spune Claudia Griech, CEO E. ON Energie România, într-o intervenţie la CEC Bank pentru afaceri româneşti.

Această atenţie pentru consum se va muta de la anul şi către zona de gaze natu­rale, pentru că atunci este aşteptată libe­ralizarea pieţei. „Piaţa liberă este clar un lucru pe care pe care ni-l dorim. În acelaşi timp, ea tre­buie făcută în aşa fel încât să nu existe diferenţe de preţ care să impacteze clientul.

Iar soluţia fără de care nu se poate este în primul rând un nivel mult mai mare de lichiditate. “ Pe zona de gaze naturale, acest surplus de lichiditate ar putea veni mai ales din Marea Neagră pentru că din 2027 va începe producţia din Neptun Deep, cel mai aşteptat proiect energetic al României. Dar Claudia Griech atrage totuşi atenţia că deşi aceste cantităţi vor rezolva problema lichidităţii, nu înseamnă neapărat că vor genera şi ieftiniri în contextul în care preţul producţiei interne este indexat la cotaţiile internaţionale.

Revenind la piaţa de energie, şi aici furnizorii de confruntă cu o problemă de lichiditate, dar nu legată de cantităţile de energie electrică, ci de banii pe care îi au de recuperat din schema de plafonare-com­pensare pe care statul român a aplicat-o timp de trei ani de zile începând cu 2022 şi pe care a finanţat-o chiar din banii furnizorilor de energie. „În ceea ce ne priveşte pe noi, de exem­plu, în continuare avem de recuperat apro­xi­mativ 700 de milioane de lei pe energie electrică, cele mai vechi sume fiind din perioada 2022-2023. Noi sperăm ca până la finalul acestui an toate su­mele acestea să fie încasa­te, pentru că până la urmă este vorba despre sănătatea finan­ciară a tuturor furnizorilor din piaţă, furnizori care au înţeles să fie un partener al statului în toată această perioadă.

“ Referitor la fenomenul pro­su­ma­to­rilor, cel care a dominat secto­rul energiei în ultimii ani, Claudia Griech spune că acolo unde investiţiile au depins de schema de ajutoare de stat, pro­iectele au încetinit, dar ceea ce este inte­re­sant este ascensiunea proiectelor făcute pe cont propriu. Mai departe, începe să apară o „specie“ de prosumator care de fapt repre­zin­tă esenţa tranziţiei energetice şi anume acel tip de producător de energie care consumă cât mai mult din ceea ce generează. Astfel, din circa 40.

000 de prosumatori care sunt clienţi ai grupului E. ON, 30% au deja sisteme de stocare. „Vedem o schimbare la nivelul mentalităţii, vedem deja oameni care îşi cumpără centrale fotovoltaice şi cel puţin un aparat de aer condiţionat care să consume din producţia solară.

Pompele de căldură, deşi încă nu sunt la un nivel de vânzări relevant, apar ca aplicaţii în piaţă.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *