♦ Pieţele au devenit atât de complexe şi de interconectate, încât dezvoltarea pe termen lung nu mai poate fi realizată prin soluţii simple, o linie de finanţare, de exemplu, susţinută de o singură autoritate ♦ Industria laptelui are nevoie de autostrăzi pentru a creşte la export, de energie pentru a fi competitivă, de şcoli profesionale şi de soluţii de finanţare flexibile. Pentru aceste lucruri este necesar ca toată lumea să stea la masă pentru un obiectiv comun, dar din păcate exact aici România pică mereu examenul ♦ Aceasta a fost una dintre concluziile unei discuţii cu Adrian Cocan, cofondator al brandului de lactate Lăptăria cu Caimac, în CEC Bank pentru afaceri româneşti.
Brandul Lăptăria cu Caimac este prezent în toate reţelele mari de magazine din România, în băcănii şi magazine tradiţionale. Produsele sub acest brand sunt listate în 2. 700 de magazine la nivel local, conform ultimelor date.
Fabrica are capacitatea de a procesa peste 100 de tone de lapte crud, iar în producţie foloseşte circa 50% în acest moment. Firma care deţine brandul, Agroserv Măriuţa, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 109 milioane de lei, un salt de 22%, şi un profit net de 3,7 milioane de lei, o revenire masivă faţă de pierderile din 2024. Fiind pe segmentul premium al pieţei, acolo unde sunt foarte puţine branduri, Lăptăria cu Caimac beneficiază de această poziţionare, dar la nivel de piaţă lucrurile rămân provocatoare, spune Adrian Cocan, cofondator al brandului de lactate Lăptăria cu Caimac.
„Suntem într-un roller coaster de la începutul anului, dar începem cumva să ne obişnuim cu lucrul acesta şi să planificăm suişuri şi coborâşuri sălbatice“, descrie Cocan starea pieţei. Lăptăria cu Caimac este un business axat pe trei verticale, cu evoluţii diferite, respectiv cultură mare, zootehnie şi partea de procesare. Dacă în zona de agricultură lucrurile au mers bine, cel mai important fenomen din piaţa laptelui a fost prăbuşirea preţului la nivel european, pe fondul unei supraproducţii şi al importurilor din zona Pacificului, totul peste un consum în scădere.
Dar acestea sunt momentele în care agilitatea companiilor este cel mai bine testată, dar şi a felului în care statele înţeleg să-şi susţină industriile. Iar la autorităţilor locale România are multe lucruri de îmbunătăţit. „Un judeţ din Polonia, ca să mă exprim aşa, a decis să plătească transportul pentru fabrica din regiune.
Practic, dacă acea unitate găsea un contract de export, autoritatea locală plătea transportul pentru a susţine afacerea, lucru care automat te stimulează să găseşti pieţe de export chiar şi la preţuri mai mici“, dă Cocan un exemplu. În lipsa unor astfel de soluţii de sprijin, Cocan spune că firma sa a recurs pentru prima dată la promoţii pentru a-şi creşte prezenţa la raft, lucru care a generat o cifră de afaceri mai mare şi un nivel al profitabilităţii cât să susţină fabrica. Dincolo de contextul european legat de preţul laptelui, fermierii din România au câteva provocări specifice, cum ar fi lipsa autostrăzilor, a şcolilor profesionale, a infrastructurii de depozitare şi răcire a laptelui „Am ieşit din faza în care lucrurile erau atât de simple încât puteau fi rezolvate de o singură autoritate.
Acum e nevoie de mai multe şi asta complică enorm lucrurile“, atrage atenţia Cocan. Un alt exemplu legat de Polonia este modul în care ţara a înţeles să abordeze partea de atragere de fonduri europene prin pregătirea a 800. 000 de persoane exact pentru acest scop.
„Este nevoie de proiecte atipice, este nevoie să ieşim din mentalitatea unor linii de finanţare pe categorii. Trebuie să începem să ne uităm la modele unice şi la deschideri de piaţă. Nu trebuie să inventăm noi apa caldă, ci pur şi simplu ne uităm la ce au făcut bine alte ţări.
În speţă Polonia este un exemplu de urmat, să găsim soluţii de finanţare care să fie şi tailor-made şi să nu ne mai fie frică de acest tip de abordare de teama interpretărilor.