Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată O demnă purtătoare a numelui Bălașa: Bălașa Doamna (1612 – 1657), soția lui Constantin Șerban și doamnă a Țării Românești. Întoarcem, astăzi, paginile „Dicționarului” pentru câteva cuvinte cu rezonanțe unice: Bălașa, matrapazlâc, sacsia (da, da – sacsia!
). Veniți de luați lumina! Etnologul Gheorghiță Ciocioi e la catedră: „Bălașa nu are vreo legătură cu părul blond, bălai (bălăiaș) al vreunei «dudui» boieroaice, din urmă cu 3-4 veacuri, ce își boteza finele astfel.
De altfel, Bălașa era un nume întâlnit, cel mai adesea, în familii nobile, nu în clasa de jos. De unde, așadar, numele dat? Cuvântul, din care se trage numele de Bălașa, e întâlnit, de pildă, în italiană, sub forma «balascio» (balasso).
Un împrumut (secolul al XIV-lea) pe filieră orientală (greacă, arabă). Numele provine de la o nestemată, considerată până târziu a fi rubin – «balascio» (în română «balaș», sau rubin balaș), dar care este de fapt o spinelă roșie sau roz. Locul de unde această nestemată era extrasă, regiunea Badakhshan (la granița dintre Afganistan și Tadjikistan), a dat naștere cuvântului balascio.
În persană, numele s-a transformat mai întâi în balakhș. Marco Polo, de altfel, descrie regiunea sub numele de Balascam. ” Fascinant!
Dar să continuăm: „În greaca bizantină, dar și în cea modernă, cuvântul a intrat pe două căi, devenind μπαλάσιο (balásio) sau παλάση (paláși). Filiera bizantină a însemnat contactul direct cu lumea arabă și persană, termenul balakhș fiind elenizat. În timpul ocupației venețiene din insulele grecești, cuvântul italian balascio a fost reîmprumutat în dialectele grecești sub forma μπαλάσιο.
Negustorii ori giuvaergii purtau adeseori această poreclă ocupațională, ajunsă nume de familie. Tradiția numelor feminine, inspirate de pietrele prețioase (precum Margorita/ Mărgărita – perlă, Hrisa/ Zlata/ Aura – de aur), Samaranda/ Smeralda – de la smaragd/smarald, Zamfira – de la safir etc. , va adăuga, în Balcani și la români, numele de Bălașa – din balásio.
Așadar, o nestemată cumva uitată. Dar nemurită la noi prin numele purtat de una dintre fiicele voievodului martir Constantin Brâncoveanu, ori de Doamna Bălașa, ctitora catedralei patriarhale, alături de soțul său, domnitorul Constantin Șerban Basarab (+1685). Bine de știut, așadar, semnificația numelor aleselor nobile, pomenite adesea la slujbă.
” „I-au găsit o sacsie cu flori în cap, de a fluierat toată viața” – spunea Amza Pellea. Da, știm, Amza Pellea a fost un mare actor (atât de mare încât îl confundăm cu Mihai Viteazul), dar ce înseamnă sacsie? Gheorghiță Ciocioi ne elucidează: „Regionalism.
Întâlnit mai ales în sudul Olteniei. De asemenea, «în ogindă», peste Dunăre, în nord-vestul Bulgariei, dar și în estul Serbiei. Un împrumut din turcă – saksı -, intrat în română pe filieră bulgară: saksia саксия).
În tălmăcire, ghiveci de flori. Nu însă un ghiveci obișnuit, ci o oală cu gura largă, de mari dimensiuni, în care sunt plantate flori ori busuioc (mutată iarna la căldură, în casă). Pentru a avea idee de mărimea unei sacsii: în zona Plevna-Timoc, țestului (podnița, ponița, în bulgară) i se mai spune, de asemenea, saksia (după numele turcesc), ambele având aproximativ aceeași formă – ba chiar, după 1950, mulți săteni au folosit sacsiile de flori pentru a coace pâine.
– În paranteză fie spus, țesturile, în Bulgaria, erau făcute/ «călcate» imediat după Sfântul Ieremia (1 mai), ritualul fiind însă interzis, alături de alte practici cu tentă religioasă la începuturile comunismului în această țară. Acestea erau alcătuite din două părți: cea care se așază pe vatră (lipsind adesea la noi) și partea de deasupra, țestul în sine, ce pare un ghiveci (saksia) întors. Prin urmare, în «criza» apărută, saksia de flori, o va înlocui pe cea de pâine.
” Completare: „Saksı, în turcă, a evoluat din cuvântul turcic vechi sasık – oală de lut. Termen derivat, se crede, din cuvântul turcic vechi «saz», care înseamnă «noroi, mocirlă, lut moale».