Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pexels/ Mii de români amână succesiunea după decesul unei rude, fără să știe că timpul lucrează împotriva lor. Iată ce se întâmplă, exact, cu banii și bunurile moștenite dacă notarul nu este contactat la timp.
De fiecare dată când moare cineva din familie, moștenitorii se confruntă cu aceeași dilemă: să meargă imediat la notar sau să lase lucrurile așa cum sunt, măcar pentru o vreme. Este o reacție firească — durerea, birocrația și, uneori, neînțelegerile dintre frați sau rude apropiate fac ca dosarul succesoral să rămână deschis luni sau chiar ani de zile. Ce puțini știu însă este că această amânare nu este niciodată gratuită.
Legea românească nu prevede o amendă pentru cine nu dezbate succesiune a, dar consecințele practice pot fi la fel de dureroase ca o sancțiune directă: bunuri blocate, taxe suplimentare și, în cazuri extreme, pierderea definitivă a dreptului de a moșteni. Cea mai vizibilă problemă apare aproape imediat după deces. Fără certificatul de moștenitor, casa, mașina sau conturile bancare ale persoanei decedate rămân, din punct de vedere legal, „înghețate”.
Moștenitorii nu pot vinde, dona sau ipoteca un imobil, nu pot înmatricula o mașină pe numele lor și nici nu pot ridica banii dintr-un cont bancar. Chiar dacă familia locuiește deja în casa moștenită sau folosește bunurile fără probleme aparente, absența actelor oficiale devine o piedică majoră în momentul în care apare nevoia reală de a dispune de ele — o vânzare urgentă, un credit ipotecar sau chiar simpla schimbare a titularului la utilități. Legislația fiscală introduce un termen esențial: doi ani de la data decesului.
Dacă succesiunea unui imobil se finalizează după acest interval, moștenitorii datorează statului un impozit de 1% aplicat la valoarea părții imobiliare din moștenire. Este o sumă care, pentru un apartament sau o casă cu o valoare de piață semnificativă, poate ajunge la mii de lei — bani pe care familia i-ar fi putut evita printr-o simplă programare la notar făcută la timp. Pe lângă acest impozit, se adaugă onorariile notariale, calculate de regulă la valoarea actuală a bunurilor, care tind să crească de la an la an, mai ales în cazul imobilelor.
Un alt termen, adesea confundat cu cel fiscal, este cel de un an de la deces, în care fiecare moștenitor trebuie să își exercite dreptul de opțiune succesorală — fie prin acceptarea moștenirii, fie prin renunțare. Acceptarea poate fi expresă, printr-o declarație notarială, sau tacită, dedusă din fapte pe care doar un moștenitor le-ar putea face, cum ar fi plata impozitelor pe un imobil moștenit. Dacă acest termen trece fără nicio acțiune din partea unui succesibil, acesta riscă să piardă definitiv dreptul de a opta pentru moștenire, rămânând practic în afara ei.
Important de reținut: simpla neprezentare la notar nu echivalează automat cu o renunțare, dar nici nu protejează moștenitorul care nu a acceptat în termenul legal. Întrebarea „ia statul casa dacă nu facem succesiunea? ” revine constant în discuțiile despre moștenire, dar realitatea este mai nuanțată decât sugerează teama populară.
Statul sau unitatea administrativ-teritorială poate prelua bunurile doar în situația de moștenire vacantă, adică atunci când nu există niciun moștenitor legal sau testamentar ori când toți cei îndreptățiți au renunțat la moștenire sau și-au pierdut dreptul de opțiune prin trecerea termenului. Practic, atâta vreme cât există măcar un moștenitor care își exercită drepturile, riscul ca bunurile să ajungă la stat este minim. Dezbaterea succesiunii poate fi solicitată și după 10, 20 sau 30 de ani de la deces.
Trecerea timpului nu face însă ca toate persoanele chemate inițial la moștenire să fie automat considerate moștenitori. Dincolo de termenele legale, amânarea succesiunii are un efect de bulgăre de zăpadă.