Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ Surpriza este că pepenele verde crud poate conține chiar mai mult licopen decât roșiile crude Pepenele verde este, fără îndoială, unul dintre simbolurile verii. Îl găsim în aproape toate casele în zilele călduroase, îl ținem la frigider și îl alegem mai ales pentru gustul dulce și senzația de prospețime pe care o oferă.
Dar dincolo de conținutul ridicat de apă, pepenele verde ascunde câteva proprietăți nutriționale mai puțin cunoscute. Conține licopen și citrulină, iar partea albă dintre miez și coaja verde, pe care cei mai mulți dintre noi o aruncăm, poate fi valorificată în alimentație. Mai mult, reputația pepenelui verde de aliment care „crește rapid glicemia” trebuie privită cu mai multă atenție.
Când vine vorba despre licopen, primul aliment care ne vine în minte este, de obicei, roșia. Acest carotenoid responsabil pentru culoarea roșie a unor fructe și legume este unul dintre cei mai studiați antioxidanți. Licopenul este cercetat în special pentru rolul său în protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și pentru posibilele sale efecte benefice asupra sănătății cardiovasculare și prostatei, potrivit abc.
es . Surpriza este că pepenele verde crud poate conține chiar mai mult licopen decât roșiile crude. Potrivit datelor Serviciului de Cercetare Agricolă al Statelor Unite, pepenele verde are aproximativ 4,8 miligrame de licopen la 100 de grame, în timp ce roșiile crude au în jur de 3 miligrame.
Asta înseamnă că o porție generoasă de pepene verde poate reprezenta o sursă importantă de licopen. Există însă o diferență importantă atunci când comparăm aceste alimente. Prepararea termică a roșiilor, în special sub formă de sos, poate crește disponibilitatea licopenului, iar consumul împreună cu grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, favorizează absorbția acestuia.
Prin urmare, comparația corectă este între pepene verde crud și roșii crude. În această situație, pepenele poate avea avantajul. Un alt compus care a atras atenția cercetătorilor este citrulina, un aminoacid pe care organismul îl poate transforma în L-arginină.
L-arginina participă la producerea oxidului nitric, o moleculă implicată în relaxarea și dilatarea vaselor de sânge. Prin acest mecanism, citrulina este studiată pentru posibile efecte asupra fluxului sanguin, performanței fizice și recuperării după efort. Unele cercetări au analizat inclusiv efectele suplimentării cu citrulină asupra tensiunii arteriale, în special la doze de ordinul câtorva grame pe zi.
De aici vine și comparația spectaculoasă dintre citrulină și medicamentele utilizate pentru disfuncția erectilă. Ambele mecanisme au legătură cu disponibilitatea oxidului nitric și cu vasodilatația. Asta nu înseamnă însă că pepenele verde poate înlocui un tratament prescris de medic.
Comparația se referă la anumite mecanisme biochimice comune și nu trebuie interpretată ca o alternativă la medicamente. Poate cea mai interesantă descoperire pentru consumatorul obișnuit este chiar în locul în care ne așteptăm cel mai puțin: partea albă a pepenelui. Este zona aflată între pulpa roșie și coaja verde.
În mod normal, o îndepărtăm și o aruncăm fără să ne gândim prea mult la ea. Această parte albă poate conține însă cantități importante de citrulină, iar unele date indică valori care pot fi comparabile sau chiar superioare celor din pulpa roșie, în funcție de soi și de zona analizată. Cu alte cuvinte, ceea ce considerăm deșeu alimentar poate avea o valoare nutrițională interesantă.
Partea albă poate fi rasă și adăugată în salate, murată sau gătită. Poate fi preparată asemănător dovlecelului și este folosită în diferite preparate culinare, inclusiv în bucătăria asiatică.