Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată CCR intervine de urgență în legea salarizării: Sporul de handicap, exclus definitiv din plafonul veniturilor! Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că sporul pentru persoanele cu handicap (15%) nu mai poate fi inclus în plafonul veniturilor salariale stabilite la administrației publice locale.
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis astăzi excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituționale în măsura în care sintagma „nivelul veniturilor salariale” cuprinsă în acestea se referă și la sporul pentru persoanele cu handicap, prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017.
Ce a găsit CCR în neregulă? Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 11 alin.
(4) – potrivit cărora nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin.
(2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli – raportate la cele ale art. 22, referitoare la sporul pentru persoanele cu handicap, din Legea-cadru nr. 153/2017 contravin art.
16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi. Care sunt argumentele CCR?
Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căreia plafonarea nivelului veniturilor salariale la indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București determină situații discriminatorii pentru persoane aflate în aceeași situație juridică, respectiv persoane cu handicap care beneficiază de sporul prevăzut de art.
22 din Legea-cadru nr. 153/2017 și persoane cu handicap care nu beneficiază de acest spor, pentru că nivelul veniturilor lor salariale depășește nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, Curtea a constatat incidența, în cauză, a tezei referitoare la interzicerea discriminării. Curtea a reținut că, prin dispozițiile art.
11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, nivelul veniturilor salariale sunt plafonate la indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, ceea ce echivalează cu neacordarea sporului pentru persoanele cu handicap prevăzut de art.
22 din aceeași lege. În consecință, diferența de tratament juridic, instituită de dispozițiile art. 11 alin.
(4) raportate la cele ale art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, între persoane aflate în aceeași situație juridică – persoane cu handicap – nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, instituind o discriminare pe criteriul nivelului veniturilor salariale care sunt plafonate la indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, ceea ce contravine art.
16 alin. (1) din Constituție. Întrucât în cauză este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art.