Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victor Stroe/Cătălin Drulă, apel direct către votanții UDMR pe tema ascensiunii extremismului Deputatul USR Cătălin Drulă acuză UDMR că a sprijinit PSD în acordarea unor funcții de conducere către AUR și S. O.
S. România în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a supus ieri la vot noua conducere a Biroului Camerei Deputaților.
Față de sesiunile parlamentare trecute, acum USR și PNL aveau cu două locuri mai puțin în această echipă. Votul care a semănat tensiuni între partidele Parlamentare a avut loc marți, 1 septembrie, chiar în prima zi de sesiune parlamentară. Tot atunci, USR și PNL au contestat demersul la Curtea Constituțională.
Deputații PNL și USR boicotează acum activitatea parlamentară și au anunțat că nu vor participa la nicio altă activitate în afară de cele ale grupurilor parlamentare din care provin.