Anunţul recent al OMV Petrom privind livrarea modulelor electrolizorului de 20 MW la rafinăria Petrobrazi, în unui program de investiţii de 750 milioane EUR destinat producţiei de SAF (Sustainable Aviation Fuel) şi HVO (Hydrotreated Vegetable Oil), ridică o întrebare tehnică şi de politică publică pe care consider că este necesar să o formulez explicit: în ce categorie se încadrează regulamentar aceste produse? Întrebarea nu este academică.
România urmează să lanseze un program de finanţare de până la 500 milioane EUR din Fondul de Modernizare, dedicat — conform obiectivului declarat — producţiei de biocombustibili avansaţi . Clasificarea corectă a tehnologiilor eligibile determină cine primeşte aceşti bani şi ce reducere reală de emisii GHG generează fiecare euro de finanţare publică. 1.
Ce spune Directiva RED III despre clasificarea biocombustibililor Directiva (UE) 2018/2001, amendată prin Directiva 2023/2413 (RED III), defineşte biocombustibilii avansaţi exclusiv prin natura materiei prime (feedstock), nu prin tehnologia de procesare. Criteriul legal este simplu şi neechivoc: materia primă trebuie să fie listată în Anexa IX, Partea A a directivei. Uleiul de rapiţă, uleiul de floarea-soarelui şi alte uleiuri vegetale virgine nu figurează în Anexa IX Partea A .
Prin urmare, HVO produs din aceste uleiuri nu este , din punct de vedere juridic, un biocombustibil avansat — indiferent de tehnologia de hidrotreatare utilizată sau de performanţa GHG, care o fi aceea, declarată oficial. Uleiurile uzate (UCO — Used Cooking Oil) se regăsesc în Anexa IX Partea B, nu Partea A, ceea ce le plasează într-o categorie intermediară, cu dublu-numărare limitată şi fără eligibilitate pentru sub-ţintele de biocombustibili avansaţi din ReFuelEU Aviation. Uleiurile uzate (UCO – Used Cooking Oil) sunt în Anexa IX Partea A, deci potenţial avansat, dar sunt resursa cea mai supra-solicitată din Europa (frauda cu UCO din China este deja un scandal instituţional la nivel UE, cu investigaţii OLAF active).
Această distincţie este relevantă şi din perspectiva declaraţiei publice a OMV Petrom, care afirmă că produsele SAF/HVO de la Petrobrazi „pot reduce emisiile de CO₂ cu cel puţin 65% pe întreg ciclul de viaţă”. Pragul de 65% reprezintă minimul obligatoriu RED III pentru instalaţiile noi , şi nu este o performanţă remarcabilă . Calea AtJ (Alcohol-to-Jet) din biomasă lignocelulozică din Anexa IX-A atinge în mod tipic 77-85% reducere GHG, cu potenţial de profil carbon-negativ la nivel de sistem .
2. Problema de eligibilitate în schema de finanţare naţională Programul de finanţare al Ministerului Energiei din Fondul de Modernizare, lansat în consultare publică, a propus iniţial o structură în care Axa 2 condiţiona accesul la finanţare de producerea simultană a SAF (20. 000 t/an) şi HVO (90.
000 t/an). Această cuplare creează cel puţin trei probleme de fond: În primul rând, discriminare tehnologică: un investitor specializat exclusiv în SAF avansat (calea AtJ sau Fischer-Tropsch din biomasă Anexa IX-A) este exclus structural, deoarece nu produce şi nu are justificare economică să producă HVO. În al doilea rând, ajutor de stat pentru investiţii deja realizate: facilităţile de producţie HVO din uleiuri vegetale sunt deja existente sau în construcţie avansată în România.
Ghidurile privind ajutoarele de stat (EEAG 2022, C/2022/481) cer ca sprijinul public să fie necesar şi să determine o schimbare reală de comportament investiţional. Finanţarea unui activ deja construit ridică întrebări serioase de compatibilitate cu normele de ajutor de stat. În al treilea rând, deturnarea obiectului programului: un program european dedicat biocombustibililor avansaţi, astfel cum aceştia sunt definiţi în RED III Anexa IX Partea A, nu poate finanţa în mod legitim HVO din uleiuri vegetale fără să contravină propriei definiţii şi fără riscul unei contestaţii la Direcţia Generală Concurenţă a Comisiei Europene.