Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Expertul în drept administrativ susține că astfel se ridică două întrebări: Dima explică și că politicile publice ”nu înseamnă legiferare, ci administrare”, dar și că textul din Codul administrativ este neconstituțional pentru că adaugă la Constituție, unde prin treburi publice se înțelege doar activitatea administrativă în temeiul legii, adică emiterea de hotărâri de guvern în organizarea legii. Bogdan Dima mai spune că pentru a evita dezvoltarea și multiplicarea ”ciupercilor juridice în instanță, promovate de interese politice (care devin precedente pentru alții în viitor), o solutie constituțională trebuie activată, oricât de neplăcută este: fie Guvern nou cât mai repede, fie anticipate”.
Reamintim că în 5 mai Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR, condus de premierul liberal Ilie Bolojan, a fost demis prin moțiune de cenzură de PSD-AUR cu voturile minorităților și ale partidelor din polul extremist. Din acel moment, Guvernul Bolojan a devenit interimar, fără puteri depline, iar hotărârile emise de Executiv au fost atacate în instanță de PSD, iar Curtea de Apel București, condusă de o apropiată a Liei Savonea, șefa Curții Supreme care l-a atacat frontal pe Bolojan din cauza reformei pensiilor magistraților, a suspendat deja o parte dintre acestea. Se întâmplă acest lucru în contextul în care președintele Nicușor Dan nu a reușit să-și impună două guverne , al consilierului prezidențial Eugen Tomac și al liberalului Adrian Veștea, reprezentant al grupului puciștilor din PNL.
Nicușor Dan l-a numit pe Veștea peste capul PNL, al conducerii partidului și al deciziilor oficiale ale acestui partid, spunând că a primit asigurări că Veștea ar urma să întrunească majoritate. În realitate, Veștea nu a reușit să-și treacă de vot viitorul cabinet, după ce, inițial, a părut că va beneficia de sprijinul partidului extremist AUR, în urma vizitei lui Veștea la sediul formațiunii conduse de George Simion. Orice anomalie constitutionala genereaza in lant anomalii politice, sociale, economice și juridice.
Anomalia constitutionala nu este un concept juridic, dar poate fi inteles ca o specie de situatie exceptionala, in sensul ca se abate de la ceea ce este normal, uzual. De exemplu, un guvern demis este o situatie normala, generata de retragerea increderii din partea Parlamentului. Anomalia nu inseamna cadereau unui guvern.
In democratie patesti. In schimb, anomalia constitutionala ar fi, de exemplu, perpetuarea dincolo de ceea ce este normal, natural, a acestui guvern demis. Desigur, fiecare grupare politica va gasi argumente pentru a-și justifica pozitia.
Sunt absolut irelevante din perspectiva unei incercari de analiza obiectiva, detasata de nevoile politice ale binomului prieten-dusman. Problema de fond este una foarte serioasa. Cat timp poti ramane cu un guvern demis?
Constitutia, fiind mai desteapta decat cei care o aplica, a precizat ` până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern`. In tot acest timp, Guvernul demis îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice. In schimb, Codul administrativ strica Legea fundamentala și adauga ceva ce nu are sens constitutional.
Este vorba de art. 37 alin. 3 din acest Cod.
Pe de o parte, prevede ca, in cazul incetarii mandatului, Guvernul continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. Acest `fara a promova politici noi` nu exista in Constitutie și a fost adaugat. A existat o ratiune la momentul elaborarii textului, dar nu despre ratiunea aceasta este vorba aici.
Sa caute și sa citeasca cine are interes.