Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Lucian Alecu/Cea mai recentă intenție de achiziție publică a fost făcută, la data de 18 iunie 2026, de Senatul României Trei instituții aparținând două dintre cele trei puteri ale statului sfidează criza financiară și se pregătesc să facă achiziții, în plină vacanță parlamentară. Senatul României cumpără servicii de transport aerian pentru conducerea instituției și pentru senatori, până la finalul anului 2026.
Interesant este că destinațiile către care se contractează aceste servicii vor deservi, în principal 28 de parlamentari, dintre care 25 au fost aleși în județele către și dinspre care se va zbura. Nu lipsește de pe listă Oradea. Camera Deputaților se pregătește să contracteze, și anul acesta, service pentru sistemul de videoconferință din sala de plen.
În ultimii patru ani, afacerea a ajuns la aceeași firmă. Iar Cancelaria Prim-Ministrului, deși este subordonată unui șef de Executiv demis și interimar, revine cu licitația controversată de achiziție a unor mașini în sistem de leasing operațional. Contractul pe care îl pregătește are o durată de trei ani.
Cea mai recentă intenție de achiziție publică a fost făcută, la data de 18 iunie 2026, de Senatul României, Camera superioară a Parlamentului publicând în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin care își manifestă intenția să contracteze servicii de transport aerian pentru senatori, pentru secretarul general și pentru secretarii generali adjuncți ai Senatului. Serviciile de transport aerian vizează curse (zboruri) regulate directe, pe rutele naționale interne, ofertate de companii aeriene, pentru perioada calendaristică august 2026 – decembrie 2026, conform sursei citate. Senatul intenționează, în acest sens, să încheie un acord-cadru împărțit în șase loturi distincte, punând la bătaie un buget estimat inițial la 1.
032. 667,51 de lei fără TVA, respectiv la 1. 249.
527,7 lei cu TVA inclusă. Primul lot se referă la transport aerian intern pe ruta București – Baia Mare și retur, cu un buget estimat alocat de 82. 455,37 de lei fără TVA.
Al doilea lot vizează transport aerian intern pe ruta București – Cluj-Napoca și retur, având un buget inițial alocat de 367. 262,1 lei fără TVA. În ceea ce privește lotul al treilea, este vorba despre transport aerian intern pe ruta București – Iași și retur, cu un buget inițial estimat la 69.
713 lei fără TVA. De pe lista destinațiilor către și dinspre care urmează să zboare senatorii României nu putea lipsi Oradea. Lotul al patrulea scos la „mezat” de către instituția condusă de Mircea Abrudean se referă la transport aerian intern pe ruta București – Oradea și retur, pentru care a fost alocat un buget estimat inițial de 160.
849,46 de lei fără TVA. În Senatul României activează, în această legislatură, patru parlamentari de Bihor. Primul este Ilie Bolojan, prim-ministrul demis și interimar și președinte al PNL.
Al doilea este Cseke Attila Zoltan, ministrul demis și interimar al Dezvoltării. De asemenea, tot senator de Bihor este și Gheorghe Bota de la PNL. Iar ultimul pe listă este Aurel Mohan, senator PSD.
Lotul 5 vizează servicii de transport aerian intern pe ruta București – Suceava și retur, pentru care a fost pus la bătaie un buget estimat la 72. 599 de lei. Iar al șaselea și ultimul lot al acestui acord-cadru vizează transport aerian intern pe ruta București – Timișoara și retur, cu un buget estimat inițial de 279.
788,32 de lei fără TVA. Așa cum rezultă din anunțul de participare, achiziția vizează servicii de transport aerian destinate secretarului general, secretarilor generali adjuncți și senatorilor. Astfel, vor beneficia de acest serviciu finanțat din banii instituției secretarul general al Senatului, Mario Oprea, de la PNL, precum și cei doi secretari generali adjuncți ai Senatului, Izabela Chencian, de la PSD, și Arany Vikarius, de la UDMR.