Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Carmistin vrea să ajungă la independența energetică în următorii doi ani. Grupul Carmistin își extinde capacitățile de producere a energiei regenerabile și estimează că energia obținută din surse proprii va acoperi aproximativ 50% din consumul total de electricitate până la finalul acestui an.
Compania vizează atingerea unui nivel de 100% până în 2028. Avicarvil, cea mai mare companie din cadrul Grupului Carmistin , a obținut autorizațiile de la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru dezvoltarea a două centrale fotovoltaice destinate autoconsumului. Acestea sunt amplasate la Mihăești, în județul Vâlcea, și la Ferma 2 Târgu Jiu, în județul Gorj, și au puteri instalate de 4,5 MW, respectiv 2,6 MW.
Cele două centrale se află în acest moment în perioada de testare și urmează să devină operaționale până la sfârșitul lunii septembrie. Producția anuală estimată este de aproximativ 11. 056 MWh de energie electrică.
Pentru realizarea proiectelor au fost utilizate echipamente furnizate de producători Tier 1, selectate în funcție de criterii precum calitatea, fiabilitatea și performanța, potrivit companiei. Investiția în cele două centrale se ridică la aproximativ 4 milioane de euro și este cofinanțată prin Fondul pentru Modernizare. Proiectele fac parte dintr-un program mai amplu al Grupului Carmistin pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei regenerabile și a unor soluții de stocare.
Compania are în vedere inclusiv utilizarea sistemelor de stocare pentru acoperirea consumului de energie în intervalele în care producția fotovoltaică este redusă, inclusiv pe timpul nopții. Potrivit estimărilor Carmistin, până la finalul anului, centralele fotovoltaice de la nivelul Grupului vor avea o producție anuală cumulată de aproximativ 22. 817 MWh de energie electrică.
La această cantitate se vor adăuga aproximativ 3. 600 MWh produși anual prin cogenerare de înaltă eficiență. În total, capacitățile proprii de producere a energiei vor acoperi aproximativ 50% din necesarul de electricitate al Grupului.
Carmistin își propune ca ponderea energiei produse din surse proprii să ajungă la 100% până în 2028, ceea ce ar reduce semnificativ dependența companiilor din grup de energia achiziționată din rețea. Investițiile în energie regenerabilă urmăresc și reducerea impactului asupra mediului. Potrivit estimărilor companiei, producția de energie din surse regenerabile ar urma să contribuie la reducerea emisiilor de CO₂ cu aproximativ 4.
200 de tone anual. În paralel, Grupul spune că urmărește eficientizarea utilizării terenurilor, astfel încât suprafețele disponibile să poată fi folosite pentru cultivarea plantelor furajere necesare activităților agricole. Investițiile în capacități de producere a energiei regenerabile se înscriu în strategia de dezvoltare și integrare a Grupului Carmistin, alături de investițiile realizate în ferme și unități de producție.
Compania își extinde capacitățile de producție de carne de pui și furaje și își diversifică în același timp portofoliul de produse alimentare. Carmistin The Food Company, care are ca principal brand local La Provincia, este prezentă pe piețe externe din 40 de țări. Grupul susține că, în urma investițiilor realizate în ultimii ani, și-a consolidat poziția pe piața avicolă din România.
În 2025, producția de carne de pui a ajuns la un nivel record de 120. 000 de tone, iar pentru 2026 compania estimează o producție totală de aproximativ 150. 000 de tone.
Grupul este, de asemenea, unul dintre principalii producători de furaje din România, cu o capacitate actuală de peste 735. 000 de tone pe an. Obiectivul companiei este să ajungă la o producție anuală de 1 milion de tone până în 2030.
Din punct de vedere financiar, Carmistin a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri consolidată de 2,1 miliarde de lei, compania menționând că ocupă, pentru al treilea an consecutiv, prima poziție în categoria sa de business.