Alcaraz a revenit în competiție după o pauză de patru luni provocată de o accidentare la încheietura mâinii drepte. După primele trei partide de la Flushing Meadows, fostul lider mondial spune că se simte din ce în ce mai bine și că recuperarea după meciuri a fost mai bună decât se aștepta.
„Nu mi s-a întâmplat să am emoții sau să simt că trupul meu este încordat. Mă simt din ce în ce mai bine după fiecare meci. Este că și cum aș fi concurat tot timpul.
M-a surprins felul în care mă simt și felul în care mă recuperez după fiecare meci”, a afirmat Alcaraz, citat de ATP. Spaniolul a pierdut un singur set, în meciul din turul al doilea cu portughezul Jaime Faria, însă Alcaraz atrage atenția că scorurile nu reflectă pe deplin dificultatea confruntărilor. „Scorurile pot spune că a fost destul de ușor, dar pentru mine și pentru felul în care m-am simțit pe teren a fost foarte greu și solicitant din punct de vedere fizic și al jocului.
A fost dificil. Nu mă gândesc că totul vine ușor”, a explicat campionul en-titre. În turul al patrulea, Alcaraz îl va întâlni pe americanul Tommy Paul.
Spaniolul conduce cu 6-2 în confruntările directe, însă se așteaptă la un meci dificil împotriva unui adversar care a obținut rezultate importante în ultima perioadă. „Este un jucător foarte talentat, foarte greu de înfruntat. Este periculos pentru toată lumea din circuit.
Felul în care joacă și lovește mingea face foarte dificil să controlezi mingea și punctele”, a spus Alcaraz. Alcaraz încearcă la US Open să-și apere titlul , mai ales în condițiile în care principalul său rival, italianul Jannik Sinner, liderul mondial, nu participă, aflându-se în recuperare.